21 august, ziua în care s-a născut Toma Caragiu. „Ce avem noi aici?”

Toma Caragiu s-a născut în Grecia, în orăşelul Hrupişti, la 21 august 1925, într-o familie de aromâni (părinţii: Nico Caragio şi Athina Papasteryiu Caragio; numele a devenit „Caragiu” după emigrarea în România) şi deşi nu şi-a uitat niciodată originile, „românii şi România au fost marea lui certitudine”, după cum spunea sora sa, Matilda Caragiu Marioţeanu.

În anul 1928, s-a refugiat alături de familia sa în România şi, după o serie de peregrinări, a rămas în Ploieşti, unde şi-a definitivat cursurile liceale. După ce şi-a dat bacalaureatul la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, Toma Caragiu s-a înscris la Drept, pentru ca apoi să abandoneze şi să se înscrie la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. Alegerea a fost definitivă: teatrul a rămas „marea lui dragoste” până la final: „Toma s-a dăruit în întregime, în toată viaţa lui scurtă, crezului său, celor trei mari iubiri ale sale, înainte de toate: Teatrul, Publicul şi Colegii de breaslă. Scrise cu literă mare.”  După terminarea facultăţii, a început să joace pe scena Teatrului din Constanţa. Iar la numai 28 de ani era numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti. Timp de 14 ani a fost actor-vedetă, dar şi director al teatrului. A urmat apoi plecarea la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Cu rolul din „Opera de trei parale”, în care a fost distribuit de Liviu Ciulei, a intrat în rândul marilor personalităţi artistice ale Teatrului Bulandra.

Toma Caragiu a făcut roluri memorabile în teatru, a ştiut să se strecoare cu uşurinţă în pielea personajelor, oricât de diferite ar fi fost, indiferent dacă a jucat roluri în comedii sau drame. Din 1947 şi până în 1976, a jucat în peste 65 de piese de teatru. Activitatea lui Toma Caragiu nu s-a limitat la teatru, fiind în egală măsură un cunoscut om de televiziune şi un desăvârşit actor de film. Reuşea să dea oricărui rol amprenta sa, să îmbogăţească imaginea fiecare personaj, să pună un strop de umor acolo unde era nevoie. Iar umorul cu care era înzestrat de la natură nu l-a trădat niciodată. Spunea că „hazul” este o moştenire de familie, amintind de bunica lui, Daphna. Recunoştea cu modestie că, deşi a moştenit umorul, nu a putut să o egaleze pe bunică în talent: „(…) totul mi se trage de la bunica (maternă), o bătrânică uscată, mică, Daphna o chema, care mergea tot timpul îmbrăcată în negru şi avea un haz nemaipomenit. Era invitată la toate petrecerile din sat: povestea ca nimeni altul, schimbându-şi glasul pentru fiecare personaj, imitându-l pe fiecare. Maică-mea, Atena (…), i-a moştenit umorul: eu sunt cel mai slab actor din familie…”



Sursă: istorie-pe-scurt.ro
Sursă foto: agentiadecarte.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 949

„Cine vine o dată la Constanţa cam aici rămâne...” In memoriam Costel Rădulescu, actorul cu peste trei decenii de activitate petrecute pe scena Teatrului de Stat Constanța

24 Dec 2023 944

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Constanţa „Căluțul de Mare”? (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1575

Directorii teatrelor și muzeelor față în față cu examinatorii A început evaluarea anuală a managementului în instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Constanța!

10 Mar 2023 1717

In memoriam Toma Caragiu, actorul aromân care și-a pierdut viața în timpul cutremurului din 1977

04 Mar 2023 1751

In memoriam Anda Călugăreanu ar fi împlinit astăzi 75 de ani – „Căuta mereu noi mijloace de exprimare artistică“

24 Oct 2021 3366

Știați că... la 21 august 1925 s-a născut actorul Toma Caragiu?

21 Aug 2021 2212

Despre Anda Călugăreanu. Astăzi se împlinesc 29 de ani de la dispariția sa

15 Aug 2021 6950

1 februarie - Cântăreața Nico împlinește 51 de ani

01 Feb 2021 3790

#DobrogeaDigitală Toma Caragiu în spectacolul ce a inaugurat, acum 68 de ani, scena Teatrului Dramatic

07 Nov 2020 4382

Știați că... Toma Caragiu s-a născut într-o zi de 21 august, în anul 1925?

21 Aug 2020 1730

Se împlinesc 43 de ani de la moartea actorului Toma Caragiu

04 Mar 2020 2173

Știați că...? Cunoscuta cântăreață Nico împlinește astăzi 50 de ani

01 Feb 2020 2077

O mare actriţă a încetat din viaţă. Când va avea loc înmormântarea

03 Jan 2019 2186

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

22 Jun 2018 2984