50 de ani de la înființare Ceremonie aniversară a Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”

Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Mihai Dan Chirică, a participat vineri, 24 mai, la ceremonia dedicată împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” din Curtea de Argeș.

În cadrul festivității, militarilor cu rezultate deosebite din cadrul batalionului li s-au conferit embleme de onoare și de merit.

„Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” împlineşte, la 1 iunie, 50 de ani de la înfiinţare. Dumneavoastră, militarii acestei unități ați dovedit, în toată această perioadă, valoare şi profesionalism, demonstrând zi de zi că vânătorii de munte au fost şi sunt adevărate trupe de elită pentru care piscurile Munţilor Carpaţi reprezintă locul unde ei se simt cel mai bine. Atât în nume personal, cât şi în al întregii echipe de conducere a Ministerului Apărării Naţionale, vă urez La mulţi ani!  şi țin să vă felicit pentru modul exemplar în care aţi acţionat şi acţionaţi pentru a duce la îndeplinire importantele misiuni încredinţate de-a lungul timpului”, a transmis secretarul de stat în cadrul ceremoniei de la Curtea de Argeș.


Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte au participat la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Balcani, iar în anul 2014, în semn de apreciere a rezultatelor remarcabile, Drapelul de luptă a fost decorat cu „Emblema de Onoare a Statului Major General”, Ordinul „Virtutea Militară” în grad de „Ofiţer” cu însemn pentru militari, de război și „Emblema de Onoare a Armatei României” cu însemn de război.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNMesajul ministrului apărării naționale cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când România a aderat la NATO

29 Mar 2024 141

MApN Fragmente de dronă, găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

29 Mar 2024 311

MApNConducerea MApN, vizită oficială în Slovenia

28 Mar 2024 288

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5314

MApNReuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

20 Mar 2024 337

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 485

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 473

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 373

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 336

MApNMisiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

13 Mar 2024 310

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București

12 Mar 2024 383

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 813

MApNMisiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine

07 Mar 2024 260

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 535

Mină la malul mării, în Costinești, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 1451