500 de copii au primit un sprijin din partea Fundației Regale Margareta a României, inclusiv la Constanța

  • 500 de copii, inclusiv din Constanța, au primit echipamente, internet și proiecte online de la Casa Regală a României
  • Bursele sociale au fost oferite ca sprijin financiar prin Fondul Special pentru Copii, pentru acoperirea nevoilor imediate ale familiilor cu situații precare
  • În mediu rural, copiii care nu aveau echipamente sau conexiune online, au fost dotați cu 350 de tabele și cartele de internet

500 de copii au primit un sprijin din partea Fundației Regale Margareta a României, care a oferit echipamente, internet și proiecte online pentru aceștia. Cei mici, au avut parte de o surpriză de Ziua Copilului, inclusiv în localitatea Cumpăna din județul Constanța, fiind pe lista celor care au beneficiat de bunuri.

Anunțul a fost făcut de Casa Regală a României pe pagina sa de Facebook.

„În perioada izolării sociale, mulți copii din mediul rural și din familii sărace au pierdut legătura cu școala, cu profesorii și colegii lor, inclusiv gustarea sau masa pe care o primeau la școală sau la centrele unde mergeau după școală. Tot în acest context, multe familii și-au pierdut și sursa de venit, condițiile lor de viață devenind astfel din ce în ce mai dificile. Reconectarea cu școala a copiilor susținuți prin proiecte sociale a fost o prioritate pentru Fundația Regală Margareta a României, care a oferit echipamente, internet și proiecte online unui număr de peste 500 de copii.

Majoritatea copiilor incluși în programele sociale și educaționale derulate de Fundația Regală Margareta a României au fost foarte afectați, atât din punctul de vedere al condițiilor de viață, cât și al întreruperii școlii, prin lipsa echipamentelor și a internetului. Peste 500 de copiii au primit ajutor pentru a continua educația în București, Bacău, Cluj Napoca, Galați, Turnu Măgurele, Târgu Neamț și localitățile Nicorești (Galați), Nicolae Bălcescu (Bacău), Cumpăna (Constanța), Mărculești (Ialomița), Cenade (Alba), Firiza (Maramureș), Zurbaua (Ilfov) și Reteag (Bistrița), acest demers având ca scop prevenirea abandonului școlar.

Bursele sociale au fost oferite ca sprijin financiar prin Fondul Special pentru Copii, pentru acoperirea nevoilor imediate ale familiilor cu situații precare. În mediu rural, copiii care nu aveau echipamente sau conexiune online, au fost dotați cu 350 de tabele și cartele de internet. Coordonatorii centrelor sociale de tip școală după școală au fost pregătiți pentru a folosi platforma educațională Școala din Valiză, prin proiectul Investiție în Mediul Rural. Iar în spațiul virtual al Centrului Generații din sectorul 6, cei 50 de copii au continuat meditațiile individuale, cluburile de engleză, bune maniere, jocuri interactive, lectură, fabule sau comunicare.

Pentru ca acești copii să nu fie lăsați, încă o dată, în urmă de școală și societate, Fundația Regală Margareta a României și-a unit eforturile cu finanțatori precum Fundația Vodafone, Raiffeisen Bank și Yardi România.

De-a lungul a 30 de ani de activitate, Fundația Regală Margareta a României a susținut educația copiilor defavorizați și a oferit șansa unei vieți mai bune pentru 30.000 de copii din peste 4.900 de familii şi a susținut 647 de ONG-uri locale, prin programe dedicate precum Fondul Special pentru Copii, Centrele Generații, Cauza Mea, Investiție în Mediul Rural sau Școala Generații”, se arată în comunicatul Casei Regale.

Foto cu rol ilustrativ

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fundația Regală Margareta a României a sprijinit mii de vârstnici pe perioada pandemiei

15 Mar 2021 1343