Stiri calde

53 de kg de carne şi produse din carnne, retrase de la comercializare de pe piaţa din Constanţa

Medicii veterinari oficiali din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, împreună cu inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor delegați care activează în Comandamentul Sezon Estival 2017, au desfășurat în data de 25 iulie activități de control în unități de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare și comercializare a produselor alimentare pe litoral, în urma cărora au verificat 38 de unități.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor,  un restaurant, trei unități tip bufet, un magazin alimentar și un laborator cofetărie/patiserie au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei.

Inspectorii au constatat unele neconformități cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

De asemenea au fost confiscate şi retrase de la comercializare 53 de kg de carne şi produse din carne, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.
 
Vă reamintim că, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call-center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Sursa foto: radikal.ru

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DSVSA Constanţa, sancţiuni la unităţile alimentare. Tone de alimente, retrase de pe piaţă

22 Oct 2018 500

DSVSA Constanța cumpără 24.000 de doze de vaccin (document)

15 Oct 2018 238

39 de localităţi constănţene au fost afectate de Pesta Porcină Africană. Despăgubiri de peste 3 milioane de lei

05 Oct 2018 1246

DSVSA Constanţa, sancţiuni pentru înstrăinarea porcilor fără documente. Ce alte nereguli au constatat inspectorii

01 Oct 2018 652

Judeţul Constanţa. Proprietari de porci afectaţi de pestă porcină, despăgubiţi

07 Sep 2018 1031

ANSVSA. Care este evoluţia Pestei Porcine Africane în Dobrogea

29 Aug 2018 1359

Staţiunile de pe litoral, verificate de inspectorii DSVSA Constanţa. Restaurante, sancţionate contravenţional

20 Aug 2018 799

În judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici

20 Aug 2018 4956

Direcţia Sanitară Veterinară Constanţa cumpără dezinfectanţi pentru a lupta cu pesta porcină africană (documente)

11 Aug 2018 576

Constanța. Acțiuni de control pe litoral. Sute de unități verificate. Mai multe restaurante, unități fast-food și magazine, sancționate

07 Aug 2018 573

Fost șef al DSVSA Constanța Cine este Geronimo Brănescu, din fruntea ANSVSA, cel care trebuie să gestioneze grava problemă a pestei porcine (documente)

06 Aug 2018 3525

Controale ale inspectorilor ANSVSA Constanţa, în unităţile alimentare. Refuzul de a tăia animalele bolnave, sancţionat

31 Jul 2018 1519

DSVSA Constanţa, sancţiuni la unităţile alimentare. Tone de mâncare, retrase de pe piaţă

23 Jul 2018 344

Constanța. Tone de mâncare alterată, retrase de la vânzare

17 Jul 2018 858

Restaurante, cofetării și unități fast-food sancționate de DSVSA Constanța. Ce nereguli au fost constatate

16 Jul 2018 2083

Alertă în județul Constanța. Virusul Pestei Porcine Africane, confirmat într-o gospodărie din localitatea Istria

05 Jul 2018 1976

Bilanțul medicilor DSVSA Constanța și al inspectorilor care activează în Comandamentul Sezon Estival 2018

03 Jul 2018 469

Peste opt tone de carne, pește, lapte, ouă și derivate, retrase de la vânzare de inspectorii DSVSA Constanța!

19 Jun 2018 648

Atenție unde vă faceți piața. Tone de alimente stricate au fost confiscate din magazinele din Constanța

12 Jun 2018 727

DSVSA Constanţa. Tone de alimente, confiscate şi distruse

04 Jun 2018 450

Bilanţul DSVSA Constanţa în minivacanţa de Rusalii. Peste 100 de unităţi alimentare, verificate. Ce nereguli s-au constatat

04 Jun 2018 394

Fără toxiinfecții alimentare în minivacanța de 1 mai pe litoral. Ce au descoperit inspectorii DSVSA Constanța în urma verificărilor

07 May 2018 383

Sute de unităţi comerciale, verificate de inspectorii DSVSA Constanţa în perioada Sărbătorilor Pascale. Ce nereguli au fost depistate

16 Apr 2018 635

Tone de alimente stricate confiscate din magazinele și piețele din Constanța înainte de Paște. Au fost aplicate și amenzi

10 Apr 2018 638

Controale DSVSA Constanţa la peste 200 de unităţi alimentare. Tone de alimente alterate, retrase de pe piaţă

02 Apr 2018 884

Atenție unde faceți cumpărăturile. Tone de alimente stricate depistate în magazinele și piețele din Constanța

26 Mar 2018 748

Ce verificări au făcut inspectorii DSVSA Constanţa. Tone de alimente stricate, retrase de pe piaţă

20 Mar 2018 545

Licitație la DSVSA Constanța. Se completează stocurile de vaccinuri pentru uz veterinar (document)

14 Mar 2018 543

Controale DSVSA la peste 60 de unităţi alimentare. Tone de alimente alterate, retrase de inspectori

05 Mar 2018 449

Atenţie unde faceţi piaţa. Tone de alimente stricate din magazine şi restaurante din Constanţa au fost confiscate

26 Feb 2018 687

Controale în magazinele și restaurantele din Constanța. Tone de alimente stricate au fost confiscate

12 Feb 2018 1360

Mii de kilograme de carne expirată, pe pieţele din Constanţa. Ce spun inspectorii DSVSA

05 Feb 2018 744

Tone de alimente stricate confiscate din magazine, restaurante și hipermarketuri din Constanța

31 Jan 2018 1358

Atenţie ce consumaţi! Tone de carne şi lactate, retrase de la vânzare de inspectorii DSVSA Constanţa

08 Jan 2018 757

O pacientă a reclamat mâncarea primită Ce au constatat inspectorii DSP și DSVSA Constanța la Arimex Comexim 2000 SRL. ‚„Nu au găsit deficiențe“

23 Dec 2017 1640

Atenție de unde vă aprovizionați pentru masa de Crăciun. Tone de alimente stricate confiscate de inspectorii DSVSA Constanța

18 Dec 2017 854

Arimex Comexim 2000 SRL a solicitat un control din partea DSVSA Constanţa, după ce un pacient a găsit un vierme în mâncare

13 Dec 2017 1401

Atenţie la carnea cumpărată de sărbători. Inspectorii DSVSA Constanţa au intensificat controalele. Unde poate fi testată carnea la Constanţa

04 Dec 2017 814

DSVSA Constanța a încheiat un contract cu o firmă din București. Ce valoare are contractul (document)

02 Nov 2017 867

Controale ale DSVSA Constanţa. Tone de alimente stricate confiscate şi distruse. Au fost aplicate şi amenzi

30 Oct 2017 1488

Acțiuni DSVSA Constanța. Ce sancțiuni au fost aplicate și ce nereguli au descoperit inspectorii

23 Oct 2017 691

Tone de alimente stricate confiscate din restaurantele și magazinele din județul Constanța. Ce unități au fost controlate de inspectorii DSVSA

09 Oct 2017 2478

DSVSA Constanţa cumpără vaccin antirabic în valoare de peste 32.000 de lei (document)

12 Sep 2017 766

Achiziții de peste două milioane de lei la DSVSA Constanța (document)

09 Sep 2017 913

Ce răspuns au primit Proton Impex 2000 SRL şi Tehsys Grup Company SRL de la CNSC. La mijloc, o licitaţie organizată de DSVSA Constanţa (document)

09 Aug 2017 1788

Restaurant din Eforie, amendat de DSVSA Constanţa cu 2.000 de lei

24 Jul 2017 3494

Controale ale inspectorilor D.S.V.S.A pe malul Mării Negre. Ce nereguli s-au găsit

17 Jul 2017 824

Şase restaurante şi un fast food de pe litoral, sancţionate de DSVSA Constanţa

16 Jul 2017 4200

Acţiuni de control ale DSVSA Constanţa 36 de sancţiuni şi sute de produse retrase de pe piaţă

11 Jul 2017 1517

Angajări la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa

10 Jul 2017 2308