56 de ani de la cel mai puternic cutremur din lume. Ce magnitudine a avut. Unde s-a produs. Cât a durat

La 22 mai 1960 seismografele aveau să înregistreze cel mai puternic cutremur de când se fac măsurători de acest gen.
 
Devastatorul cutremur s-a produs în Chile și a avut o magnitudine epicentrală de 9.5 grade.
 
Potrivit specialiștilor, seismul a fost înregistrat în zona Valdivia, la ora locală 15:11, și a avut o durată de circa 11-13 minute.
Epicentrul cutremurului a fost lângă Lumaco, la circa 570 kilometri sud de capitala Snatiago, cel mai afectat oraş fiind Valvidia.
Hipocentrul a fost la 33 kilometri adâncime.
 
A rămas în istorie drept Cutremurul din Valdivia din 1960 sau Marele cutremur chilean.
Seismul a provocat valuri de tsunami înalte de 25 de metri, care au măturat ţărmurile chiliene. Unda de şoc propagată de acest cutremur în Oceanul Pacific a creat valuri care au atins 10 metri pe ţărmurile Japoniei şi Insulelor Hawaii.
Nu se cunoaşte nici acum numărul exact al victimelor umane, căci United States Geologial Survey a estimat între 2.231-5.700 morţi.
Marea șansă, să spunem așa, a fost că seismul s-a produs într-o zonă mai puţin populată, pagubele create fiind estimate la 6,38 miliarde dolari.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un cutremur cu magnitudinea 6.9 a lovit regiunea Insulelor Sandwich

16 Aug 2021 1549

Fierbe pământul. Șir de cutremure, pe glob, în această noapte. Cel mai mare de 7.5 grade. Zeci de replici violente

13 Aug 2021 2949

Se mișcă Terra! A fost cutremur. Cel mai puternic din ultimul an de pe glob

24 Jan 2021 3990

Cutremur, de suprafață, în Chile. Magnitudinea înregistrată de seismografe

28 Dec 2020 2104

Cutremur violent la 10 kilometri adâncime. Magnitudinea de moment 6.8. A fost emisă alerta de tsunami

28 Aug 2019 17013

Cutremur violent în Inelul de foc. La numai 20 de kilometri adâncime. Replici puternice

02 Aug 2019 3438

Cutremur violent la 12 kilometri adâncime. Urmat de cel puţin zece replici

14 Jun 2019 4634

Alertă de tsunami. Cutremur major. La 80 de kilometri adâncime

06 Apr 2019 3662

Cutremur puternic în Chile. Mii de case au rămas fără curent electric. S-au înregistrat şi decese

20 Jan 2019 1687

Cutremur puternic imediat după miezul nopţii. Iată magnitudinea şi zona epicentrului

02 Nov 2018 3554

Cutremur de 6,4 grade pe scara Richter în Chile

10 Oct 2017 1919

Cutremur puternic în această dimineaţă în Atlanticul de Sud

04 Sep 2017 2126

UPDATE Cutremur de suprafață de magnitudine 7.1. A fost emisă alertă de tsunami

25 Apr 2017 5438

Cutremur în Chile. La ce adâncime s-a produs

15 Apr 2017 1990

Cutremur de 6,4 grade în Chile

18 Feb 2017 1924