A doua zi de grevă generală în spitalele constănțene!


Greva generală din spitalele constănțene și din țară continuă și astăzi, sindicaliștii organizației Sanitas continuând mișcarea de protest și solicitând modificarea Ordonanței 20. Astfel, ei cer introducerea în ordonanță trei categorii de personal: asistenţa socială, personalul tehnico-administrativ, cei din DSP, personalul TESA şi cei din creşe, dar și creșterea sprourilor la nivelul anului 2016, față de 2009. Așa cum au anunțat, și în a doua zi de proteste, personalul medical a coborât în holul Spitalului Clinic Județean Constanța pentru a își spune nemulțumirile. Cu toate acestea, pacienţii care ajung la spital cu urgenţe medicale vor fi trataţi, însă actul medical va fi îngreunat, ca și ieri,  pe durata întregii zile din cauza protestelor, fiind asigurat, potrivit legii, doar o treime din personal.

Demersul sindicaliștilor pare să fie auzit de parlamentari, întrucât ieri, deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat, mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 care prevăd creşterea cu 15% a salariilor din Educație și Sănătate.

Deputații din cele două comisii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar care prevede că, "începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază''.

Un alt amendament adoptat prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței".

Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Sursa foto: Facebook.com/Sanitas Constanta

Citește și:

Deputaţii au decis creşterea salariilor din Sănătate şi Educaţie


Zi decisivă pentru sindicaliştii Sanitas: Până când va continua greva generală în spitalele constănţene? (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenționare de călătorie pentru Grecia - grevă generală în sectorul public

20 Sep 2023 1008

MAE Atenționare de călătorie pentru Grecia - grevă generală în sectorul naval

08 Sep 2023 950

Greva generală din Educaţie continuă! Anunțul sindicatelor din învățământ

28 May 2023 1394

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Italia!

25 May 2023 987

Ministerul Educației, despre greva din 22 mai „Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ“

20 May 2023 1082

Grevă generală de avertisment la ARSVOM Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 May 2022 1935

Grevă la Spitalul Județean Constanța! Angajații firmei care asigură hrana pacienților, nemulțumiți de banii care ar urma să fie primiți - „Îmi e greu să mă duc acasă cu câteva milioane”

21 Feb 2022 3089

Se închid școlile în ianuarie? Ce spun reprezentanții federațiilor din învățământ

17 Dec 2021 2115

Sindicaliştii din Educaţie ies în stradă și amenință cu greva generală. Ce nemulțumiri au

16 Dec 2021 1861

Primarul Gabriela Firea susține că greva generală de la metrou anunţată pentru săptămâna viitoare ar putea bloca Bucureştiul

18 Nov 2018 1579

Sindicaliştii constănţeni din Sport şi Tineret au intrat astăzi în grevă generală

08 Aug 2018 2116

Editorial Aş vrea să-i văd pe protestatarii din Sănătate. Care ameninţă cu greva

07 May 2018 2559

Editorial Sănătatea nu renunţă la proteste. Cine are de suferit cel mai mult

05 May 2018 2491

Protest, în această seară, în capitală “Treziți-vă! Salariile scad, inflația crește!”

11 Feb 2018 4626

Interviu online cu Mitică Iosif, preşedinte al SLSIP Constanţa Tema este - De ce ameninţă sindicatele din învăţământ cu greva generală?

08 Feb 2018 4962