A fost destructurat un grup specializat în infracțiuni în domeniul jocurilor de noroc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Sălaj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale - I.G.P.R. și DIPI, au prins, ieri, în flagrant delict doi membri ai unui grup infracțional organizat, în momentul modificării softului unor aparate de tip slot – machine.
Concomitent, polițiștii au efectuat 96 de percheziții la locuințele membrilor grupării și la societăți comerciale de pe raza județelor Sălaj și Maramureș, precum și 10 percheziții asupra unor autoturisme.
De asemenea, au fost puse în executare 35 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, mai multe persoane, în calitate de administratori, asociați și angajați ai unor societăți comerciale având ca obiect de activitate „activități de jocuri de noroc și pariuri”  sau al unor localuri în care se află mai multe aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, ar fi constituit și aderat la un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii unor infracțiuni informatice și economice.
Astfel, o parte a membrilor grupării ar fi accesat fără drept, cu ajutorul administratorilor localurilor, sistemele informatice ale aparatelor de jocuri de noroc de tip slot – machine, prin folosirea de chei speciale care permit modificarea paginii principale în funcție de care aparatul de jocuri electronice calculează algoritmul care setează procentul de câștig raportat la sumele de bani introduse în aparat și înregistrate de contorul mecanic.
Astfel, aparatele de jocuri de noroc nu mai eliberau sumele de bani clienților, conform algoritmului softului original, ci membrilor grupului infracțional, banii fiind scoși din evidența contabilă prin modificarea paginii electronice și a contorului mecanic care evidențiază sumele de bani intrate și ieșite din aparat.
Liderii grupării, trei bărbați, administratori și asociați ai unor societățile comerciale, ar fi obținut sume importante de bani din exploatarea vulnerabilităților sistemelor de înregistrare a sistemelor de joc și neînregistrarea parțială a veniturilor în documentelor financiar contabile, profiturile ilicite obținute fiind utilizate pentru achiziționarea unor bunuri mobile și imobile.
Alți cinci membrii ai grupului ar fi avut rolul de a modifica softul aparatelor de jocuri de noroc prin folosirea unor dispozitive (chei) ce conțin un cip, necesare pentru accesarea neautorizată a aparatelor de jocuri de noroc și ștergerea paginii principale din aparatul de jocuri de noroc în funcție de care sistemul informatic din acesta calculează procentul cu sumele de bani care trebuie câștigate de către jucători.
Aceste operațiuni s-ar fi realizat de regulă la sfârșitul fiecărei luni, ocazie cu care se stabileau datele ce urmează a fi înregistrate în evidența contabilă în concordanță cu strategiile evazioniste urmărite, precum și cu necesitățile de ascundere și mascare a operațiunilor de falsificare prin reflectarea parțială a câștigurilor bănești încasate.
Aceste date erau introduse în contabilitatea primară de alte patru persoane, iar apoi datele fictive erau comunicate de lideri, după sustragerea sumelor de bani din aparatele de joc de tip slot-machine.
De asemenea, un asociat al firmei ce asigură depanarea și întreținerea aparatelor de joc avea rolul de a reprograma memoriile acestor aparate pentru micșorarea marjei de câștig conform solicitărilor, punând, totodată, la dispoziție dispozitivele (cheile) cu ajutorul cărora se modificau valorile de pe paginile aparatelor de tip slot-machine.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 25,830 de kg. de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare și laptopuri, 40 memory-stick-uri și un seif în care se se găsesc încă câteva sute de mii de euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, au fost conduse 32 de persoane bănuite, iar în urma probatoriului administrat 7 dintre acestea au fost reținute pentru 24 ore, urmând să fie prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, au mai fost audiate un număr de 110 persoane care au calitatea de martori.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 5.000.000 de euro.
La aceste activități au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Hunedoara, Oradea, Satu Mare, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiști de frontieră, specialiști ai Direcției Generale Anticorupție și jandarmi.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces, fără drept, la un sistem informatic; modificarea, ștergerea sau deteriorarea unor date informatice ori restricționarea accesului la aceste date; deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice; introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date, ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul; schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei și ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
 
Citește și PREJUDICIU DE 5.000.000 DE EURO CU „PĂCĂNELE“. IATĂ CINE SUNT SUSPECŢII!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum a destructurat Poliția o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigări (FOTO)

03 Dec 2023 659

Grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor, destructurat de procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 1037

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 827

Grupare specializată în infracțiuni informatice și trafic de droguri, destructurată de polițiști și procurori (GALERIE FOTO)

26 Aug 2023 839

Grup infracțional specializat în proxenetism și prostituție, destructurat de procurorii DIICOT. Cum acționau suspecții

24 Aug 2023 946

Oficial de la IPJ Ilfov Grupare infracțională, specializată în furturi din autoturisme, destructurată

10 Aug 2023 1083

IPJ ClujGrup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică

14 Jun 2023 458

IPJ ClujGrup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică destructurat

13 Jun 2023 441

4000 de membri, printre care și minori Reţea de traficanţi de droguri care vindea prin intervediul unui grup online, destructurată (FOTO)

25 May 2023 1011

Grup infracțional organizat, specializat în fraude prin investiții online, destructurat de procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

12 May 2023 1242

Grup infracțional organizat destructurat de procurorii DIICOT. Cum acționau suspecții

10 May 2023 1137

IPJ GalațiAu fost efectuate 11 percheziții domiciliare

03 May 2023 626

Grup infracțional organizat specializat în contrabandă cu țigarete, destructurat (FOTO+VIDEO)

04 Apr 2023 1087

Poliția Română - Grup infracțional organizat specializat în contrabandă cu țigarete, destructurat

04 Apr 2023 544

Fraude cu concedii medicale! Unul dintre suspecţi a recunoscut peste 500 de infracţiuni. Cum acţiona gruparea destructurată de DIICOT

17 Sep 2022 1696