A încetat din viaţă torţionarul Ion Ficior

Torționarul Ion Ficior a murit, miercuri, în pușcărie, unde ispășea o condamnare de 20 de ani de închisoare, a transmis România TV, în jurnalul orei 14.00.

La data de 29 martie 2017, Ficior a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității. A fost obligat și la plata a 310.000 de euro, despăgubiri către supraviețuitorii pe care i-a torturat. A devenit la acea dată al doilea torționar condamnat, după Alexandru Vișinescu.

Procurorii susțin că, în perioada 1958 — 1963, Ficior a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuților politici, în urma căruia au murit 103 deținuți politici.

Parchetul arată că deținuții erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, de condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice crunte pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condiții de muncă inumane.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sute de vieți furate în coloniile de muncă din Dobrogea! Cazul fostului comandant Ioan Ficior, de la Periprava! (DOCUMENT)

12 Apr 2023 1620

La Cărturești Carusel Lansare de carte a scriitoarei constănțene Doina Jela - „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar”

05 Feb 2020 4030

Ion Ficior ar putea primi 25 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii

17 Mar 2016 2020

Știripesurse.ro Exclusiv motivarea integrală în cazul torționarului Alexandru Vișinescu

28 Sep 2015 2125

Curtea de Apel Bucureşti ar putea da astăzi sentinţa în dosarul torţionarului Vişinescu

24 Jul 2015 2086

Constanta.ro Cine îl susţine pe Ponta - Beligan, cunoştinţa securistului-torţionar Sepeanu (galerie foto)

25 Sep 2014 4563

"Torţionarul" de la Periprava Ion Ficior, judecat pentru crime împotriva umanităţii

18 Aug 2014 1976