A murit directorul adjunct al Teatrului Constantin Tănase

Teatrul de Revistă, condus de Alexandru Arșinel, este în doliu după moartea Mihaelei Stroe Capățâneanu, directorul adjunct al instituției.

Arșinel și colegii săi de la Teatrul de revistă Constantin Tănase au anunțat moartea fostei lor colege și i-au dedicat un ferpar emoționat.

Pe site-ul Teatrului de Revistă Constantin Tănase a fost publicat următorul mesaj: ”Colectivul Teatrului de Revista „C-tin Tănase” anunţă cu regrete de necuprins şi durere în suflete, plecarea dintre cei vii, a d-nei Dir.Ec. Mihaela Stroe Capataneanu. Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să o odihnească în pace! 

Traiectoria metehnei româneşti ne ghidează de fiecare dată în descrierea unor fapte, întâmplări şi poveşti despre cei ce pleacă… îmbrăcate anume parcă în haine bine stilizate, evitând uneori realitatea mai puţin ideală.

Mihaela Stroe este cea a cărei descriere poate rămâne fidelă realităţii. Când ne gândim la ea, minciuna nu are loc… Dar cine suntem noi să spunem asta? Astăzi suntem Teatrul… Actorul, Regizorul, Directorul, Secretara, Contabilul, Balerinii, Coregraful, Tehnicul, Colegii… Mihaela a fost un numitor comun. Răspundea unei răutăţi cu un zâmbet şi deborda de bun gust.

Nu ne imaginăm cum vom intra în biroul Ei, fără să ne mai zdrobească râsul ei molipsitor. Cine-i va mai putea strânge parfumurile de pe raftul ce şi-l amenajase parcă asemeni unui boutique parizian? Cine va mai putea să se aşeze pe scaunul ei, ştiind că ea însăşi era parcă dintr-un al doilea spectacol ce se juca după propriile reguli.

Ar fi atât de sumbru să spun că Teatrul a rămas sărac fără ea. Şi suntem convinşi că ura astfel de remarci, dar credem că suntem bogaţi datorită a tot ce a însemnat ea. Şi am promis că nu vom lăsa să reprezinte doar o fotografie comemorativă. Cu stimă şi iubire pentru Mihaela Stroe, Director Adjunct. Colectivul Teatrului de Revista ”Constantin Tănase””, este mesajul transmis de Teatrul de Revistă Constantin Tănase. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 604

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1164

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1279

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 765

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 990

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 723

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 556

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1816

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 1138

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 951

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 649

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 647

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 833

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 607

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 982