A treia victimă din mașina căzută în Dunăre a fost găsită. Unde a fost descoperit trupul tânărului de 22 de ani

Cea de-a treia victimă din mașina care a căzut în Dunăre în urmă cu mai bine de o săptămână a fost găsită de autoritățile sârbești, fiind vorba de băiatul familiei, în vârstă de 22 de ani, informează Agerpres.ro. 
  

'Cea de-a treia persoană a fost găsită duminică dimineața de autoritățile sârbești, în dreptul localității Dobra, din Serbia, la 18 km de locul accidentului, iar luni au anunțat autoritățile din România. Din câte am înțeles, au făcut deja autopsia', a declarat Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
 

La rândul său, primarul comunei Sichevița, Nicolae Kramer, a declarat, pentru AGERPRES, că familia l-a recunoscut pe tânăr, pe baza fotografiilor.
 

'Familia l-a recunoscut și vom merge marți în Serbia, să încercăm să îl aducem acasă. Am luat legătura cu Ambasada României la Belgrad, ne așteaptă să mergem și ne vor ajuta. Sperăm să reușim acest lucru înainte să-l înhumeze, așa cum s-a întâmplat cu mama lui. Trupul neînsuflețit al tânărului se află la morga din Pojarevac', a afirmat primarul comunei Sichevița.
 

Sâmbătă, pe D.N. 57, în zona localității Coronini, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia un autoturism în care se aflau cinci persoane a ajuns în Dunăre. Șoferul este singurul care a reușit să se salveze, celelalte persoane fiind date dispărute. După două zile, trupul neînsuflețit al femeii din mașină a fost descoperit de autoritățile sârbe, care, conform legilor din această țară, a și fost înhumat. În prezent, se fac demersurile pentru deshumarea acesteia și aducerea sa în țară. O săptămână mai târziu, a fost descoperit și trupul neînsuflețit al fetiței de trei ani.
 
În autoturism se afla o familie întreagă, din Sichevița, și anume, mama, de 42 de ani, tatăl, de 48 de ani, precum și cei doi copii ai acestora, băiatul de 22 de ani și fetița de trei ani.
 
Două echipaje, de la Detașamentele de Pompieri Moldova Nouă și Orșova, continuă căutările în Dunăre, pe raza localității Coronini, pentru descoperirea celei de-a patra victime, tatăl copiilor.

Sursa:  Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 694

O ambarcaţiune a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunărea. Cinci persoane, rănite

20 Aug 2023 1033

Cumpăna Accident rutier anunțat prin E-Call! La volan, un șofer de 21 de ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 May 2023 2606

Șase morți aproape de Cernavodă! Nouă ani de la tragedia care a şocat o ţară întreagă! (GALERIE FOTO)

19 Jan 2023 2209

Unde au intervenit pompierii militari constănțeni, în weekendul 05-07.08.2022. Măsuri pentru prevenirea incendiilor

08 Aug 2022 834

Autoturism, în pericol să cadă în apa Dunării. Cum a procedat șoferul pentru a evita evenimentul (GALERIE FOTO)

03 Jul 2022 936

Navă de croazieră implicată într-un accident pe Dunăre. 11 persoane au fost rănite (GALERIE FOTO)

06 May 2022 1734

IPJ Olt Accident naval pe Dunăre. S-a răsturnat o barcă de agrement. Un tânăr este dispărut

25 Jul 2021 1720

Imagini șocante Accident grav pe Dunăre. Un caiac cu sportivi, lovit în plin de o barcă de agrement. Un minor, rănit (video)

13 Jul 2021 2259

Accident naval. Un convoi de barje, plecat de la Constanța, a eșuat. Iată unde

05 Dec 2020 2885

Tragedie în Delta Dunării. Accident naval stupid. Medicii elicopterului SMURD Constanța nu au mai putut face nimic

18 Aug 2020 3804

Accident naval pe Dunăre. Un împingător românesc a avariat poarta ecluzei de la Porţile de Fier

21 Feb 2020 7010

O mașină a plonjat în Dunăre. Salvatorii caută posibilele victime

29 Nov 2019 2058

Accident în apropierea podului de la Agigea

29 Jul 2019 1596

Comandantul unei nave, acuzat de moartea a doi marinari. S-a constatat nulitatea urmăririi penale

09 Jan 2019 2015