UPDATE. Accident feroviar în județul Suceava. Un tren de călători implicat. Traficul pe calea ferată este întrerupt

Traficul feroviar a fost blocat temporar pe raza comunei Vama în urma unui accident în care a fost implicat un tren de călători şi un utilaj forestier, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc citat de Agerpres.ro

Potrivit ISU Suceava, este vorba despre trenul Galaţi-Cluj Napoca, din accident rezultând două victime conştiente şi cooperante.

Totodată, Cobziuc a precizat că locomotiva trenului a fost avariată în timpul accidentului.

La faţa locului au intervenit Detaşamentul de pompieri din Cîmpulung Moldovenesc cu o autospecială cu modul de descarcerare şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

UPDATE. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Suceava,  pe raza comunei Vama a avut loc  un accident la trecerea la nivel cu calea ferată.

Şoferul unui tractor a ignorat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase şi a fost accidentat de trenul IR 1831Cluj Napoca –Galaţi(Secţia 502).

În urma evenimentului două persoane au fost rănite grav.Traficul feroviar este  oprit pentru cercetări.


Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 52

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 465

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 802

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 660

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 666

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 628

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 817

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 296

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 590

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 944

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 901

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 252

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 841