Imagini de la eveniment Accident, în municipiul Constanța, pe bulevardul IC Brătianu. Victima-o femeie. Este implicat un taxi (galerie foto+video)

Un eveniment rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în municipiul Constanța, pe bulevardul IC Brătianu, în care a fost implicat un taxi.

Martorii spun că victima era pe trecerea de pietoni. 

 

În accidentul din zona Școlii generale 31, a fost înregistrată și o victimă, care după primele îngrijiri medicale a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.

Potrivit medicului Claudia Diana Tatarici de la Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța este vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani, cu un traumatism cranio-cerebral, în stare stabilă.

La locul accidentului este un echipaj de la ambulanță care acordă primul ajutor dar și echipaje ale Poliției Rutiere Constanța care au declanșat o anchetă pentru a se stabili cauzele care au condus la producerea evenimentului.

UPDATE: Potrivit comunicatului emis de IPJ Constanța, la data de 28 octombrie, un bărbat de 65 de ani a condus un autoturism pe bulevardul I.C.Brătianu, dinspre Cora catre localitatea Valu lui Traian iar la marcajul pietonal ar fi surprins si accidentat ușor o femeie în vârstă de 27 de ani.

Sursa foto: ZIUA de Constanta


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 797

Constanța Autocar cu zeci de persoane la bord, implicat într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu, zona 2 Cocoși (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 2614

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Un taxi și un BMW implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 4390

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu la intrare în Constanța! Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Oct 2023 4301

Accident cu mai multe victime pe bulevardul I. C. Brătianu, din Constanța! Șoferul arestat cere să fie eliberat

17 Sep 2023 3926

Oficial! Accident cu mai multe victime pe bulevardul I. C. Brătianu, din Constanța! Șofer arestat

14 Sep 2023 2432

UPDATE. Știri Constanța azi Accident rutier grav în sensul giratoriu de la Cora! Sunt mai multe victime! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Sep 2023 26281

Ambulanță implicată într-un accident rutier în municipiul Constanța (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 1418

Știri Constanța azi Accident pe bulevardul I.C. Brătianu, lângă Sabroso

18 Aug 2023 1869

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța lângă Gruparea Mobilă de Jandarmi. O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Aug 2023 9214

Constanța Șofer la un pas de comă alcoolică, implicat într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

23 Jun 2023 1642

Două mașini implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 2378

UPDATE. Constanța Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu anunțat prin E-Call (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2023 12143

Cinci ani de la un eveniment spectaculos care ar fi putut îndolia Constanța (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2023 2063

UPDATE Accident cu victime pe bulevardul IC Brătianu din Constanța

19 Feb 2023 2733