UPDATE5.Accident foarte grav la ieșire din Basarabi. Cinci adulţi răniţi şi un copil de cinci ani. Imagini de coşmar! (galerie foto + video)

În urmă cu câteva minute, Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitați la un accident rutier produs la ieșire din localitatea Basarabi spre Ciocârlia.
 
Se pare că există și persoane rămase încarcerate. La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru Descarcerare, un SMURD și  două ambulanțe. Se pare că este vorba de trei victime.

Vom reveni cu informații.


UPDATE 5, ora 17.39:


Potrivit Serviciului Rutier Constanța, accidentul s-a produs în jurul orelor 14.52. Un bărbat, în vârstă de 32 ani din Cobadin, a condus autoturismul marca Dacia Logan, pe DN3, dinspre Murfatlar către Cobadin iar când a ajuns la km 238+500, din cauza neadăptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu apă, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a intart în coliziune frontală cu autoturismul marca Opel Astra, condus de către un bărbat, în vârstă de 32 ani din Cobadin, care circula regulamentar din sens opus.
 
Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a conducătorului auto din Dacia Logan, precum şi vătămarea corporală uşoară a pasagerilor, mai exaact doi bărbați, 25 de ani respectiv 58 ani, ambii din Cobadin. De semenea au fost răniți conducătorul auto din Opel Astra, un minor, în vârstă de 4 ani din Cobadin şi o femeie de de 23 ani, pasagerii din Opel Astra.



UPDATE4, ora 16.50:


Potrivit martorilor, șoferul autoturismului marca Dacia Logan ar fi pierdut controlul volanului după ce a intrat cu mașina într-o groapă. În acel moment, mașina a pătruns pe contrasens şi s-a lovit frontal cu Opelul.
 
În Logan se aflau trei bărbați, iar în Opel se aflau doi soți și copilul lor în vârstă de aproape 5 ani.

Toate victimele au ajuns la spital și primesc ajutor de specialitate. Medici spun că rănile lor sunt grave, însă speră să nu existe complicații. 

 

UPDATE3, ora 15.59:

Membrii echipajului de pe maşina de Descarcerare a pompierilor oferă sprijin ambulanțelor aflate la fața locului.
 
În urma accidentului au rezultat următoarele victime:


- un bărbat de 38 ani, care a suferit o fractură deschisă membru inferior, traumatism toracic, traumatism cranian
- un copil de 4-5 ani, care a suferit un traumatism cranian si de membru superior
- o femeie, de 28 ani, cu un traumatism de coloană vertebrală, traumatism cranian
- un bărbat, de 35 ani, cu o fractură de membru inferior drept și traumatism cranian
 - un bărbat, de 34 ani, cu un traumatism cranian, epistaxis și traumatism membru inferior
- un bărbat de 55 ani, care a suferit un traumatism cranian și toracic
 
Toți sunt conștienți, după cum spun medici, și sunt transportați la spital în aceste minute.

Vârstele sunt aproximative.


UPDATE2, ora 15.43:

Imaginile de la fața locului sunt de coșmar. Mașinile sunt pline de sânge, ambulanțele nu mai prididesc să acorde primul ajutor victimelor. În acest moment, la fața locului sunt cinci echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.

Una dintre mașini aparține unei firme de marmură. În total, sunt şase victime, adică cinci adulți și un copil în vârstă de aproximativ 5 ani.

Vom reveni imediat să vă informăm despre starea victimelor. 

UPDATE, ora 15.28:


În acest moment li se acordă primele îngrijiri medicale. Nu a mai fost nevoie de autospeciala pentru Descarcerare.


Sursa foto: ZIUA de Constanta​

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 1009

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier pe DN3, între Basarabi și Cobadin! Doi șoferi răniți

19 Oct 2023 2535

UPDATE Doi cetățeni bulgari decedați într-un teribil accident rutier. Alte patru victime, printre care și copii, transportate la spital

28 Jun 2022 2962

UPDATE. Județul Constanța Accident feroviar la intrare în Gara Basarabi. Persoană lovită de tren. A fost declarat decesul

31 Jul 2021 3289

Județul Constanța. Pieton accidentat în Basarabi

23 May 2021 1645

Accident grav la Preuțești, județul Suceava. O tânără a murit, alta este rănită (galerie foto)

25 Sep 2020 1877

Accident de muncă pe calea ferată. Un mecanic de locomotivă a fost rănit. Ce s-a întâmplat

03 Feb 2019 1450

UPDATE Imagini de la eveniment Accident rutier la ieşire din Valu lui Traian! Un motociclist a ajuns la spital (galerie foto)

14 Sep 2018 3470

Accident rutier la ieşirea din localitatea Valu lui Traian, spre Murfatlar (galerie foto+video)

19 Oct 2017 10609

Accident rutier la ieşire din Valu lui Traian. Trei victime!

19 Mar 2017 3390

Tragedie în staţia Basarabi Un tren de marfă a accidentat mortal o fetiţă de 13 ani, din Cuza Vodă

20 Jan 2015 2723