Accident pe calea ferată în județul Vâlcea. Vagonul unui tren de călători s-a răsturnat după impactul cu un tir. Mai multe persoane au fost rănite

Șase persoane au fost rănite ușor miercuri seara, în localitatea vâlceană Câineni, după ce un autotren încărcat cu grâu a intrat pe calea ferată și a fost lovit de un tren de pasageri al cărui vagon s-a răsturnat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Agerpres.ro.  Șase persoane au fost rănite ușor. 
  

"La fața locului s-au deplasat trei autospeciale SMURD, două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea și o autospecială pentru descarcerare. Șase persoane au fost rănite ușor — șoferul tirului și cinci pasageri din tren", a precizat Octavian Fulger.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean de Poliție (IPJ) Vâlcea, șoferul tirului ar fi adormit la volan.
 
Accidentul a avut loc în satul Robești, din localitatea vâlceană Câineni.
 

"După primele cercetări, se pare că șoferul unui tir a adormit la volan și a intrat pe contrasens, apoi a rulat pe o pășune, oprindu-se pe calea ferată, moment în care a fost lovit de un tren regio (vagon autopropulsat). Vagonul, în care se aflau 7-8 persoane, s-a răsturnat. Toate persoanele au fost scoase din vagon. Unul dintre pasagerii din tren este posibil să fie rănit mai grav", au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Sursa text și foto:  Agerpres.ro.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident evitat în ultima clipă de vigilența mecanicului de locomotivă! Incredibil cum a fost surprins un echipaj de pompieri

11 Apr 2024 844

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2113

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 950

Tragic accident feroviar, în județul Harghita. O persoană a fost lovită de tren

26 Jan 2024 6121

Tragic accident feroviar! Un băiat de 14 ani a fost lovit de tren, în județul Neamț

25 Jan 2024 749

Femeie accidentată mortal de trenul care circulă pe ruta Galați–București Nord. Circulația mai multor trenuri, afectată

12 Jan 2024 1021

Femeie acroșată de un tren de călători! Victima, transportată la spital

10 Jan 2024 737

Accident feroviar în zona Poarta 6 din Constanța! O victimă, decedată (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Dec 2023 5971

Oficial de la IPJ Ilfov despre accidentul feroviar în care a fost implicat trenul IR 582 Constanța-București

05 Dec 2023 1205

Trenul plecase la 10.50 din Constanța!UPDATE. Accident feroviar mortal între stațiile Brănești - Pasărea. Trenul IC 582, staționat temporar

05 Dec 2023 3808

Trei tinere au ajuns la spitalul din Sinaia în urma unui incident feroviar petrecut la Azuga

04 Dec 2023 831

Știri Constanța UPDATE. Pompierii intervin la un bloc de pe strada Eliberării din Constanța!

29 Nov 2023 1594

Accident feroviar în Constanța. Un bărbat a fost lovit de tren!

29 Nov 2023 1590

UPDATE ISU Constanța Accident feroviar la Halta Castelu. Intervin pompierii

28 Nov 2023 1171

Accident cu victime între un tren personal și o autoutilitară! (FOTO)

25 Nov 2023 866