Accident provocat de un poliţist tulcean beat

În urma unui apel la 112, un cetăţean a sesizat un accident rutier care s-a produs pe D.N. 22E 87 la km. 159 (Dealul mare Somova).
Din primele cercetări a rezultat faptul că un autoturism marca Opel, condus de N. Ionuţ, la întâlnirea cu alt autovehicul care circula din sens opus, în condiţii de ceaţă şi pe fondul consumului de alcool, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din dreapta acostamentului din direcţia de mers.
Întrucât N. Ionuţ este lucrător de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, s-a constituit o echipă operativă condusă de adjunctul şefului inspectoratului pe linie de ordine publică, care a desfăşurat primele cercetări prealabile interne privind implicarea poliţistului în evenimentul rutier, în paralel cu cercetarea la faţa locului a accidentului rutier.
Ulterior, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Din primele verificări a rezultat faptul că persoana găsită la faţa locului, proprietarul autovehiculului, posedă permis de conducere corespunzător, iar testul efectuat cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,91 miligrame /litru alcool pur în aerul expirat şi ulterior s-a procedat la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge.

sursa: www.agerpres.ro

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contract semnat între Prosilva Serv SRL și Romsilva pentru servicii de împădurire în zona Măcin, județul Tulcea (DOCUMENT)

19 Apr 2024 326

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 271

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 249

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 260

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 463

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 228

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 476

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 528

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 402

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 434

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 314

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 332

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 704

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 718

Atenție, șoferi! Transport cu depășiri pe ruta Valea Seacă-Tulcea

17 Apr 2024 492