Trei mașini implicate într-un accident grav, în Neptun, pe DN 39. O femeie a decedat (galerie foto+video)

În urmă cu puțin timp, pe DN 39 zona Neptun - Petrom, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei mașini. Una dintre victime este grav rănită, iar alte trei persoane au răni mai ușoare.

Un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanța și, ajungând la kilometrul 37 + 700 m, din cauza nepăstrării distanței în mers, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, care a oprit pe a doua bandă, cu intenția de a efectua manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu. 

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens opus pe a doua bandă. 

După producerea impactului, cel de-al treilea autoturism a fost proiectat către dreapta, unde a intrat în coliziune cu un scuar din beton de la intrarea în benzinărie. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a soferiței de 25 de ani, precum și vătămarea ușoară a primului conducător auto, a celui de-al treilea conducător auto și a unei femei de 43 de ani, pasageră în cel de-al treilea autoturism.

Femeia în stare de comă a fost transferată la Spitalul jduețean Constanța.

UPDATE: :Șoferița de 25 de ani a decedat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident rutier, la intrarea în Neptun, județul Constanța. Pompierii intervin (Galerie FOTO)

11 Apr 2024 1290

Accident Constanța O mașină a intrat în parapet pe DN39, la intersecția cu Neptun

04 Jan 2024 1480

Stiri Constanța UPDATE Accident grav la Neptun cu mașină răsturnată! (FOTO-VIDEO)

30 Oct 2023 5476

IGPR Infotrafic Trafic reluat pe DN 39

28 Aug 2023 502

IGPR Infotrafic Trafic blocat pe DN 39

28 Aug 2023 511

UPDATE Microbuz implicat într-un accident rutier grav pe DN39 Constanța-Mangalia în apropiere de Neptun. Sunt mai multe victime (GALERIE FOTO)

28 Aug 2023 13648

Retrospectiva săptămânii! Evenimentul rutier care a îndoliat comuna Albești. Ce alte evenimente rutiere s-au mai petrecut la Constanța (VIDEO)

10 Feb 2023 1640

Când va fi condus pe ultimul drum Gheorghe Moldovan, primarul din Albești

06 Feb 2023 3669

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Decesul lui Gheorghe Moldovan, este o pierdere imensă pentru noi toți, dar mai ales pentru familie și pentru locuitorii comunei Albești”

05 Feb 2023 2509

Cum arată mașina implicată în accidentul de la Neptun! Primarul comunei Albești, județul Constanța, decedat în accident (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 8000

Oficial de la IPJ Constanța! Cum s-a petrecut accidentul de la Neptun în care a decedat primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 3899

Primarul PNL al comunei Albești, județul Constanța, Gheorghe Moldovan, decedat în accidentul de la Neptun (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 18893

UPDATE. Județul Constanța Impact violent la intrare în stațiunea Neptun! Primarul comunei Albești, decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2023 11534

UPDATE Accident rutier în lanț pe DN 39 Constanța-Mangalia în apropiere de Stațiunea Neptun

28 Aug 2022 4760

UPDATE Accident rutier pe podul de le Neptun. Un șofer a fost rănit

27 Aug 2022 2459