UPDATE. Accident rutier grav în orașul Breaza. Două mașini s-au ciocnit frontal. Una dintre victime este inconștientă

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, vineri seară, în oraşul Breaza, după ce două maşini s-ar fi ciocnit frontal, una dintre victime fiind inconştientă, informează Agerpres.ro. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, în urma impactului, două persoane au rămas prinse între fiarele maşinilor, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.
 
O persoană, un bărbat de 25 de ani, şoferul uneia dintre maşinile implicate, este inconştientă, având şi un traumatism la coloană, celelalte trei suferind fracturi de mandibulă, respectiv femur şi un traumatism la genunchi.
 
Din primele date, cele două autoturisme s-ar fi ciocnit frontal din cauze care urmează a fi stabilite, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu.

UPDATE. 

Cinci persoane au fost transportate la spital cu multiple traumatisme în urma accidentului rutier care a avut loc, vineri seară, pe raza oraşului Breaza, două dintre victime fiind în stare foarte gravă.
 
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, răniţii sunt tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, aceştia suferind traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale, traumatisme la membre şi în zona toracelui.
 
Două dintre victime sunt în stare foarte gravă, ele fiind transportate la spital în stare de inconştienţă.


Sursa: Agerpres.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1205

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 497

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 675

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 687

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 637

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 302

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 599

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 953

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 256

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 848

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 793

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 968

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 493

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 982

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 675