Accident rutier mortal pe DN1 în județul Prahova. Două femei au decedat. Traficul este îngreunat în zonă

Un grav accident a avut loc în această dimineață pe DN1 în comuna Păulești, județul Prahova. 

Potrivit ISU Prahova, trei autoturisme au fost implicate în accident, iar la fața locului intervine oi autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD de la Băicoi, o Descarcerare de la Detașamentul 1 Ploiești și une chipaj SMURD TIM de la Detașamentul 2 Ploiești.

Din primele informații furnizate de ISU Prahova două femei au decedat în accident. 

Mai exact, în accident au fost implicate şase persoane, două dintre acestea decedând. Este vorba de o femeie de 45 de ani şi o alta de 73 de ani. O a treia victimă, un bărbat de 77 de ani, a fost transportat la spital, suferind un traumatism cranio-cerebral, hematom parietal drept şi fractură de piramidă nazală

Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române pe DN 1 Ploieştii – Braşov, pe raza localităţii Băicoi,  judeţul Prahova, a avut loc un accident în care au fost implicate trei autoturisme.
Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un fir alternativ, prin dirijare. La locul producerii  accidentului se circulă în coloană în ambele sensuri.

Se estimează ca în aproximativ 30-45de minute traficul să fie reluat în condiţii normale.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 381

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 295

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 323

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 198

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 194

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 191

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 991

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 425

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 792

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 576

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 914

Tribunalul Constanța decide marți libertatea lui Vlad Matei Pascu, din București, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai!

15 Apr 2024 803

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 486

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1773

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 295