UPDATE. Oficial de la IPJ Constanța. Accident rutier pe podul de la Ovidiu, județul Constanța. Două autoturisme și un tir implicate (galerie foto)

Un accident rutier a avut loc în această dimineață la ieșire din localitatea Ovidiu, pe podul peste Canalul Poarta Albă Midia Năvodari. 

Potrivit IPJ Constanța din primele informații accidentul a avut loc pe fondul nesigurării la schimbarea benzilor de circulație.

Din primele date, doua autoturisme și un tir au fost implicate.

Două persoane au fost rănite ușor.

La fața locului au intervenit ambulanțe dar și elicopterul SMURD. 

Potrivit DRDP Constanța, în zonă intervin drumari de la SDN Constanța care lucrează la eliberarea    benzii de circulație.

În accident a fost grav rănită o persoană care a fost preluată de elicopterul SMURD.  

UPDATE: 

Potrivit IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 07:40, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a condus un autotractor cu semiremorcă pe DN2A, banda 2, dinspre DN22 către Ovidiu, iar după traversarea podului, pe fondul neasigurarii la schimbarea benzii de circulaţie, de pe banda 2 pe banda 1, a acroşat în partea stângă spate autoturismul marca opel, condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, pe banda 1, în acelaşi sens de mers. 

În urma impactului, autoturismul Opel a fost proiectat pe contrasens, fiind lovit de un alt autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani.


În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui barbat, de 36 de ani, pasager în al doilea auto si a unui tânăr, de 16 ani, pasager dreapta faţă în autoturismul Opel.

Sursa foto: IPJ Constanța, DRDP Constanța și Facebook/Infotrafic Județul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, lovit de mașină

23 Apr 2024 327

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 585

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 209

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 761

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 852

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 686

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 901

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 442

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 926

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 622

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2823

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 785

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 639

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 372

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 663