Achiziţionaţi produse on-line? Iată ce vă sfătuieşte Protecţia Consumatorilor Constanţa

Întrucât, „în ultimile două luni ale anului  2014  s-a constatat o creştere a numărului de reclamaţii  ale consumatorilor, care au achiziţionat produse  on line”, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a emis astăzi un comunicat, în care consumatorilor le sunt prezentate drepturilor  şi obligaţiilor  pe care le au atunci cand achizitioneaza produse si servicii on-line, dar si care sunt cele mai frecvente probleme si cum pot fi evitate.

Potrivit informării CJPC Constanţa, consumatorii trebuie sa fie foarte atenti sa primeasca, conform obligatiilor pe care le au comerciantii, cel putin urmatoarele informatii inainte de a incheia un contract online: principalele caracteristici ale produselor sau a serviciilor; datele profesionistului (adresa poştală la care profesionistul este stabilit , numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică a acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient) ; pretul produselor si serviciilor; perioada de valabilitate a ofertei sau a preturilor; costul de utilizare a mijloacelor de comunicatie la distanta; modalitatile de plata, livrare, executare; procedura profesionistului de solutionare a reclamatiilor; termenul de retragere si formularul tipizat de retragere; existenta unei garantii legale; durata contractului;

Un  aspect  important il reprezinta dreptul de retragere, care presupune renuntarea consumatorului la contractul incheiat online, deci la produsul sau serviciul comandat si livrat, fara penaliatți si fara invocarea vreunui motiv in termen de 14 zile de la incheierea contractului. In cazul returnarii produsului, consumatorul isi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.
 
Profesionistul ramburseaza toate sumele pe care le-a primit drept plata din partea consumatorului, inclusiv, dupa caz, costurile livrarii, fara intarziere nejustificata si, in orice caz, nu mai tarziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului. Profesionistul ramburseaza sumele folosind aceleasi modalitati de plata ca si cele folosite de consumator pentru tranzactia initiala, cu exceptia cazului in care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plata si cu conditia de a nu cadea in sarcina consumatorului plata de comisioane in urma rambursarii.

„Recomandăm consumatorilor  sa citeasca termenii si conditiile de functionare a magazinului online, deoarece termenul de 14 zile (in care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeste cu inca 12 luni, in cazul in care comerciantul nu a mentionat in format expres despre existenta dreptului de returnare a produselor”, a declarat Mihai Perifan, comisar şef adjunct.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.