Stiri calde

Acţiuni ale Poliţiei Locale în municipiul Constanţa. Vezi pentru ce fapte s-au aplicat amenzi





























În perioada 08.07.2019-14.07.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat  activități de control în Stațiunea Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța ( sectorul cuprins intre Modern si Reyna).

Oamenii legii au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei pe raza municipiului Constanța, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, precum si respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială.

 În Stațiunea Mamaia au fost întocmite 27 de note de constatare persoanelor juridice care își desfășurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punct de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.

În ceea ce privește comerțul ambulant desfășurat în zona de promenadă din Stațiunea Mamaia au fost aplicate 14 sanctiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite.

De asemenea, polițiștii locali cu atribuții în domeniul inspecției comerciale și ordinii publice au acționat pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia și plaja Constanța în vederea combaterii  comerțului ambulant, fiind aplicate 37 de amenzi contravenționale în cuantum de 18.500 lei, dispunându-se măsuri complementare de confiscare a mărfurilor expuse la vânzare în mod ilicit¸ în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite.

Au fost întocmite operatorilor economici 20 de procese verbale în valoare de 21.500 lei, conform prevederilor HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 6 avertismente cu măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.

De asemenea au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 3100 lei, conform prevederilor H.C.L 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și 4 amenzi contravenționale în valoare de 4000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții.

 Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice în Stațiunea Mamaia și Faleza Cazino din Constanța, ocazie cu care s-au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.500 lei, din care 16  amenzi pentru  consum de alcool pe domeniul public,  pentru exercitarea unor acte/ gesturi obscene, adresare de injurii, expresii jignitoare sau vulgare , amenenințări sau acte de violență, apelare la mila publicului, în baza Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice și 87 amenzi pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde, depozitarea de bunuri pe domeniul public, aruncarea unor ambalaje, resturi alimentare pe domeniul public, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecţia mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 116 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 49.860 lei , după cum urmează:

- 28 pentru opriri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
- 23 pentru staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
- 4 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu prevederile art.100, alin.1 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
- 61 pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație, în conformitate cu prevederile art.9, pct 38 din  H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod constant, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nereguli constate de Poliţia Locală Constanţa. Au fost aplicate amenzi

11 Oct 2019 408

Siguranţa elevilor din Constanţa, pusă pe seama Poliţiei Locale

10 Oct 2019 762

Sancțiune pentru comercializarea ilegală a produselor lactate, aplicată de polițiștii locali (galerie foto)

09 Oct 2019 405

Poliţia Locală Constanţa, la bilanţ. Ce sancţiuni au aplicat agenţii în această vară (galerie foto)

07 Oct 2019 523

Constanţa. Comerţul ilicit și nepăstrarea curăţeniei, sancţionate de poliţiştii locali (galerie foto)

07 Oct 2019 454

Abateri de la normele legale, constatate ieri de Poliţia Locală Constanţa (galerie foto)

04 Oct 2019 1119

Constanţa Transportul în regim de taxi, verificat de poliţiştii locali. Ce amenzi au aplicat

03 Oct 2019 544

Abateri constatate de Poliţia Locală Constanţa. Oamenii legii au aplicat amenzi

02 Oct 2019 334

Sancţiuni contravenţionale aplicate ieri, de Poliţia Locală Constanţa

01 Oct 2019 3776

Nereguli constatate de Poliţia Locală Constanţa. S-au aplicat amenzi (galerie foto)

26 Sep 2019 635

Constanţa Sancţiuni, aplicate deținătorilor de autovehicule destinate transportului de mărfuri și persoane

25 Sep 2019 575

Sancțiuni aplicate de Poliția Locală Constanța, într-o singură zi. Au fost vizate mai multe zone din municipiu

19 Sep 2019 471

Poliţia Locală Constanţa continuă campania pentru identificarea şi ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân

18 Sep 2019 551

Zeci de amenzi aplicate de poliţiştii locali din Constanţa. Ce nereguli au fost constatate

18 Sep 2019 549

Miercuri, poliţiştii locali din Constanţa au aplicat zeci de amenzi. Ce nereguli au fost sancționate (galerie foto)

12 Sep 2019 610