Acţiuni ale poliţiştilor din Medgidia Un minor şi un tânăr cercetaţi în stare de libertate

Poliţiştii din Medgidia au organizat şi executat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise prin violenţă. În cadrul acesteia au fost legitimate 31 de persoane şi au fost verificate cinci unităţi de alimentaţie publică. De asemenea, au fost conduse la sediul poliţiei, pentru verificări, nouă persoane, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională. Cu această ocazie, poliţiştii au identificat două persoane bănuite de comiterea unor furturi din autoturisme. Astfel, a fost soluţionat un furt comis marţi, pe strada Silozului din Medgidia. În acest caz, un minor de 14 ani ar fi sustras dintr-o autoutilitară 12 flacoane cu spumă poliuretanică, 80 euro, 20 de coroane slovace şi 631 de lei, prejudiciul total fiind de 1.200 lei. Cercetările sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului, cu minorul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. De asemenea, a fost identificat, pe bulevardul Independenţei din Medgidia, Gabriel M., de 20 de ani. Acesta este bănuit de comiterea unui furt dintr-un alt autoturism comis în noaptea de luni. Potrivit oamenilor legii, bărbatul ar fi sustras un aparat de taxat de la un taxi. Prejudiciul de 2.500 de lei a fost recuperat integral, iar autorul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 859

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 472

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 698

Știri Constanța Un șofer fără permis și unul băut, prinși la volan de polițiști

08 Apr 2024 581

IPJ Constanța consolidează sediul Poliției din Medgidia

08 Apr 2024 394

IPJ Constanța Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție

10 Mar 2024 619

Știri Constanța Percheziție domiciliară în Medgidia într-un dosar penal pentru evaziune fiscală (VIDEO)

08 Mar 2024 900

Mandate puse în aplicare de polițiștii din Constanța

15 Feb 2024 653

Mandate puse în aplicare de polițiștii din Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

14 Feb 2024 668

Constanța Doi bărbați încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Iată de ce

01 Feb 2024 829

Știri Constanța Conflict spontan în comuna Cuza Vodă. Au intervenit polițiștii

30 Dec 2023 869

Județul Constanța Un șofer fără permis, urmărit în trafic pe DN3 de polițiști! În încercarea de a scăpa de oamenii legii a intrat cu mașina într-un canal de irigații

20 Dec 2023 864

IPJ Constanța Acțiune pentru combaterea faptelor ilegale privind comercializarea peștelui (GALERIE FOTO)

14 Dec 2023 808

Știri Constanța azi Polițiștii constănțeni acționează în filtrele rutiere și pe principalele artere de circulație (FOTO)

26 Nov 2023 739

Răzbunare Scene șocante la Cobadin! O autospecială a Poliției, lovită cu o țeavă metalică

23 Nov 2023 1308