Acţiuni ale poliţiştilor pe raza municipiului Constanţa

În cadrul unei acţiuni organizate, ieri, de către poliţiştii Secţiei 3, împreună cu cei ai Secţiei 1, jandarmi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale au fost legitimate 12 persoane şi 5 conduse la sediul uneia dintre subunităţi în vederea audierii.  Acţiunea a vizat prevenirea faptelor săvârşite cu violenţă asupra turiştilor sosiţi cu nave de pasageri. În cadrul aceleiaşi acţiuni, au fost depistaţi şi identificaţi 2 bărbaţi, cu vârste de 49, respectiv 59 de ani, ambii din municipiul Constanţa, care ofereau spre vânzare parfumuri turiştilor. De asemenea, au fost identificaţi şi doi minori cu vârste de 14, respectiv 16 ani şi un major, de 18 ani, bănuiţi de comiterea mai multor furturi din autoturisme. Astfel au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.200 de lei, întrucât nu au fost respectate unele norme privind convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 249

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 278

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 210

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 404

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 437

Ikea România deschide un punct de lucru la Constanţa! Iată unde

19 Apr 2024 1240

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 490

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 467

Noi decizii au fost adoptate de Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa SA

03 Apr 2024 1313

IPJ ArgeșAcțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni

02 Apr 2024 290

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 627

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța (FOTO)

30 Mar 2024 438

Polițiștii IPJ Constanța, continuă acțiunile în școlile din Constanța și Năvodari

29 Mar 2024 557

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate sancțiuni

29 Mar 2024 520

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 543