Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată. Ce s-a constatat

În luna decembrie, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 116 percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată.

Au fost ridicate droguri de risc și mare risc, bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni și echipamente IT.
 
În perioada 1 – 26 decembrie a.c., 475 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.
 
Astfel, au fost organizate 32 de acțiuni operative, dintre care 28 pe linia antidrog, au fost efectuate 116 percheziții domiciliare, 65 dintre acestea în domeniul antidrog, pentru probarea activității infracționale a 110 persoane, dintre care 33 au fost reținute sau arestate și 9 au fost plasate sub control judiciar.
 
Din totalul celor față de care au fost luate măsuri preventive, pentru fapte prevăzute de legislația antidrog, au fost reținute 32 de persoane, arestate preventiv 27 și 4 plasate sub control judiciar. 
 
De asemenea, au fost ridicați în vederea confiscării 255.095 de lei, 6.845 de euro, 5.100 de USD, 5.500 de lire sterline, 3 autoturisme, 21 de unități HDD, 5 unități centrale, 15 tablete, 40 de laptopuri, 99 de telefoane mobile, 20 de cartele SIM și 152 de medii de stocare.
 
Totodată, au fost ridicate peste 500 de grame de cocaină, peste 200 de grame și 20 de plicuri cu substanțe psihoactive, 38 de plicuri cu substanțe vegetale, 60 de kilograme de BMK (precursor pentru producerea de amfetamină), peste 16 kilograme de cannabis, 17 doze de LSD, 32 de comprimate de MDMA, 8 cântare electronice și 18 grindere.
 
În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.
                                                               

Exemple:
 
La data 13 decembrie a.c., politiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, au efectuat, în localitatea Curtici, o percheziție la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din localitate, bănuit de trafic ilegal de droguri de risc.

 
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării 1,3 kilograme de cannabis, cântare și alte obiecte pe care persoana în cauză le-ar fi folosit pentru comercializarea drogurilor.
 
În baza probatoriului administrat, instanța de judecată a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilegal de droguri de risc.
 
 La data de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna au surprins un tânăr, de 20 de ani, pe raza municipiului Brașov, în timp ce ar fi ridicat, de la un transportator privat, un colet livrat prin intermediul unei firme de transport internațional.
 
Întrucât existau indicii că în interiorul pachetului se aflau substanțe interzise, polițiștii l-au condus la sediu, pentru continuarea verificărilor.
 
La controlul coletului, au fost descoperite, disimulate într-un ambalaj de patiserie, 70 de grame de cocaină fără aditivi, valoarea de piață a acesteia fiind estimată la 15.000 de euro.
 
Persoana în cauză a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.
 
Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiteri infracțiunilor de introducere ilegală în țară de droguri de mare risc, trafic cu droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 402

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 355

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 711

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 479

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 516

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 411

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 923

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 524