Acţiuni privind siguranţa circulaţiei rutiere efectuate de IPJ Constanţa

În ultimile trei zile, polițiștii constănțeni au efectuat mai multe activități pe linia disciplinării conducătorilor auto care efectuează transporturi de persoane în sistem maxi-taxi, în municipiul Constanța și în județ.

Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 36 de sanțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 de lei, 40 de puncte de penalizare, fiind reținut și un permis de conducere.

Astfel, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, 8 pentru transportul unui număr mai mare de persoane decât locurile existente în maxi-taxi, cinci pentru diferite defecțiuni tehnice, patru pentru viteză neregulamentară, una pentru nerespectarea culorii semaforului, una pentru o tamponare şi patru alte contravenţii.

Acțiuni similare vor fi desfășurate în continuare de către polițiștii constănțeni.

Pentru asigurarea unui climat de siguranță în traficul rutier constănțean, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto care efectuează transport de persoane în regim maxi-taxi să respecte regulile de circulație, să adopte o conduită rutieră preventivă, astfel încât să fie evitate evenimentele rutiere nedorite.

De asemenea, se recomandă constănțenilor să nu se urce în autovehiculele de transport persoane de tip maxi-taxi, dacă nu le este asigurat locul pe scaune și să poarte centura de siguranță.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 164

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 163

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 220

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 229

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 402

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 310

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 483

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 582

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 421

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 517

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 518

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 539

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 549

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 383

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 413