Stiri calde

Activitate rutieră Constanţa. Reţeaua de gaze a unui imobil, distrusă de un şofer de 68 de ani


În cursul zilei de marţi, 3 aprilie a.c., poliţiştii constănţeni au depistat mai multe nereguli în trafic.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, în vârstă de 68 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Lumina, județul Constanța, acesta intrând în coliziune cu un gard al unui imobil. În urma impactului, rețeaua de gaze a imobilului respectiv a fost distrusă.

Bărbatul în cauză se afla sub influența băuturilor alcoolice.
 
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Piatra, județul Constanța, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Traian, din localitatea Piatra, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Polițiștii au condus persoanele în cauză la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Soveja, din municipiul Constanța.
 
În cauze, au fost întocmite dosare penale.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activitate rutieră Bărbaţi, depistaţi la volan fără carnet de conducere

11 Feb 2019 369

Activitate rutieră Șoferi băuți și fără permis, depistați în trafic. Bărbații s-au ales cu dosare penale

09 Feb 2019 701

Activitate rutieră Şoferi, opriţi de poliţiştii constănţeni în trafic. Ce nereguli au depistat agenţii

23 Jan 2019 351

Activitate rutieră în judeţul Constanţa Dosare penale pentru mai mulţi şoferi. De ce au fost sancţionaţi

20 Jan 2019 359

Activitate rutieră Dosare penale pentru șoferi depistați băuți la volan în județul Constanța

19 Jan 2019 402

Activitate rutieră Constanța. Dosare penale pentru mai mulți șoferi depistați băuți la volan

05 Jan 2019 825

Județul Constanța Bărbat, depistat băut la volan și fără permis. Acesta a prezentat date de identitate false

31 Dec 2018 470

Constanţa. Bărbaţi băuţi sau fără permis, depistaţi în trafic

30 Dec 2018 1695

Activitate rutieră Şoferi băuţi, depistaţi în trafic de poliţiştii constănţeni

24 Dec 2018 329

Activitate rutieră Conducători auto depistaţi băuţi sau fără permis, sancţionaţi de poliţiştii constănţeni

17 Dec 2018 307

Activitatea rutieră Şoferi, opriţi de poliţiştii constănţeni în trafic. Ce au descoperit agenţii

16 Dec 2018 615

Activitate rutieră Şoferi băuţi, depistaţi în trafic de poliţiştii constănţeni

03 Dec 2018 361

Judeţul Constanţa Tânără fără permis de conducere, depistată la volan

18 Oct 2018 1885

Activitate rutieră Constanţa. Tânăr din Iaşi, arestat preventiv după ce a condus fără permis

01 Oct 2018 902

Activitate rutieră Constanţa. Doi şoferi s-au ales cu dosare penale. De ce au fost sancţionaţi

21 Sep 2018 495