Activităţi de prevenire desfăşurate de ISU „Dobrogea” la unităţi de turism

 
Anual, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement şi alimentaţie publică.
 
Astfel, în perioada 01-31 iulie 2015, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 126 obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 44 hoteluri, două hosteluri, 32 vile, 25 restaurante, cinci pensiuni, o amenajare temporară, un beach bar, două terase, două bungalouri, o scenă amenajată, două cluburi, un parc de distracţii, patru campinguri şi patru construcţii cu camere de închiriat.
 
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 565 deficienţe, 93 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 392 sancţiuni, respectiv 279 avertismente şi 113 amenzi contravenţionale în valoare totală de 59.600 lei.
 


Totodată, au fost executate verificări post eveniment la două unităţi de alimentaţie publică amplasate în staţiunea Neptun, respectiv în Vama Veche unde au fost aplicate două amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei.
 
În vederea prevenirii riscurilor de incendiu existente, au fost verificate opt tabere şcolare şi au fost aplicate 73 sancţiuni, respectiv 65 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei.  
 
„Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica: neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; nerealizarea sau nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatulde siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice; neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice; exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 80 exerciţii de evacuare“, se arată într-un comunicat de presă, remis ZIUA de Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mii de unități de cazare din județul Constanța, exceptate de la obligativitatea autorizării la securitate la incendiu (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1157

Săptămâna Protecției Civile în România Bilanțul activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța (VIDEO)

04 Mar 2023 1196

Ziua Protecţiei Civile în România Ateliere de prim-ajutor în centrele comerciale din Constanța

26 Feb 2020 2090

Ofițerii de la ISU Dobrogea au descoperit peste 400 de deficienţe în timpul controalelor din luna ianuarie

11 Feb 2020 1829

Cum sărbătoreşte ISU Dobrogea Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

11 Oct 2019 1536

ISU Constanța Bilanț al controalelor de prevenire desfăşurate în peste 70 de unităţi de turism de pe litoral

29 Jul 2019 1711

Pompierii constănţeni au aplicat amenzi la zeci de unităţi de turism. Iată motivele

01 Jul 2019 1351

Mai multe biserici, verificate de ISU. Pompierii au depistat 147 deficienţe şi au aplicat 138 de avertismente

14 Apr 2017 2085

Peste 2700 de amenzi, aplicate de ISU Dobrogea în doar o lună

08 Aug 2016 1489

Ziua Naţională a României la Constanţa Activităţi militare şi religioase pentru pompierii constănţeni

28 Nov 2014 1499

Activităţi ISU Dobrogea De Ziua Copilului, cei mici pot admira echipamentele pompierilor

30 May 2014 2609