Actorii români, alături de inițiativa civică "Fără penali în funcţii publice"


Artişti consacraţi ai scenei româneşti au demarat, miercuri, o campanie de strângere de semnături pentru iniţiativa civică "Fără penali în funcţii publice", iniţiativă ce vizează modificarea Constituţiei astfel încât titularii de condamnări penale definitive să nu mai poată accede în funcţii şi demnităţi publice.

În cadrul campaniei, care are ca punct "zero" Piaţa Universităţii, au fost strânse deja 300.000 de semnături din toată ţara, din necesarul de 500.000, a precizat pentru AGERPRES actorul Marius Manole, coordonator al campaniei.

"Veniţi, oameni buni, şi semnaţi, ca să scăpăm de clasa asta politică mizerabilă şi să încercăm să construim o Românie nouă, o Românie dreaptă, o Românie corectă!", este apelul actorului Marius Manole către români.

El este de părere că orice altă categorie profesională se poate implica într-o astfel de campanie - medici, profesori etc. "Toţi putem face asta, e chiar pentru România, nu este o iniţiativă politică", a susţinut actorul.

Între artiştii care s-au implicat în prima zi a campaniei s-au aflat Victor Rebenciuc, Oana Pellea, Ilona Brezoianu, Daniela Oprişor, Natalie Ester, Maria Obretin, Olimpia Mălai, Marcela Motoc.

Citește și:

15.000 de locuitori ai judeţului Constanţa au semnat iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După un an de blocaj, „Fără penali în funcții publice” intră în dezbaterea Parlamentului

01 Jul 2020 3047

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“, la primul vot în Parlament

07 Jun 2019 1838

CCR a decis că Inițiativa „Fără penali în funcții publice“ este constituțională!

10 Apr 2019 1870

„Fără penali în funcţii publice“ CCR discută pe 26 martie iniţiativa USR de revizuire a Constituţiei

25 Mar 2019 1801

„Fără penali“, prioritatea USR pentru noua sesiune parlamentară

06 Feb 2019 1859

Stelian Ion (USR) - „75 de zile de când iniţiativa «Fără penali în funcţii publice» este blocată de Liviu Dragnea la Camera Deputaţilor!“

09 Jan 2019 1963

USR Constanța s-a alăturat proiectului Young European Survey (YES!)

15 Oct 2018 1984

USR dă în judecată Primăria Constanţa pentru invalidarea „fără nicio explicaţie“ a peste 6.000 de semnături în cadrul campaniei „Fără Penali”

19 Sep 2018 2534

Peste 6.000 de semnături strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice” invalidate de Primăria Constanța. Ce spun reprezentanții celor două părți

18 Sep 2018 2480

Iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice” a adunat 1 milion de semnături

21 Aug 2018 1742

În judeţul Constanţa, iniţiativa „fără penali în funcţii publice” a adunat peste 30.000 de semnături

20 Aug 2018 2031

Vineri, echipele vor fi la Cernavodă La Tulcea, 4.000 de semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice“ au fost strânse și de liberali

16 Aug 2018 2424

Caravana ajunge sâmbătă în localităţile Baia şi Babadag Deputatul Stelian Ion strânge semnături pentru iniţiativa #FaraPenali în judeţul Tulcea

03 Aug 2018 2316

Deputatul Ion Stelian spune că primarul Făgădău a avut o reacţie deplorabilă faţă de inițiativa "Fără penali în funcții publice"

02 Aug 2018 2776

Caravana #Farapenali pleacă către cele 14 județe care au nevoie de 20.000 de semnături (video)

01 Aug 2018 2534