Administratorul unei societăţi din Constanţa, trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Ce prejudiciu au stabilit anchetatorii

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
MINEA MIHĂIȚĂ, în calitate de administrator al SC Osetra Farm SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

SC OSETRA FARM SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
La data de 30 noiembrie 2011, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul Minea Mihăiță, în calitate de administrator al SC Osetra Farm SRL, cu rea-credință, a anexat la cererea de finanțare un certificat de atestare fiscală fals. În cuprinsul acestui document se menționa că SC Osetra Farm SRL nu avea, la momentul respectiv, obligații de plată către bugetul de stat, aspect nereal, cunoscut de inculpat.
Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpații au obținut, pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 2.362.572,35 lei, sumă cu care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatei SC Osera Farm SRL. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cere rejudecarea unui dosar al DNA Constanța!

27 Feb 2023 1690

Condamnare cu executare într-un dosar al DNA Constanța!

13 Aug 2021 2407

Microfermă de sturioni Un dosar al DNA a ajuns la Curtea de Apel Constanța

18 Feb 2021 1863

O primă condamnare într-un dosar al DNA Constanța pe fonduri europene. Acuzații oficiale

03 Dec 2020 3748

Anunţ de ultim moment al procurorilor DNA Constanţa. Prejudiciu, aproximativ 2,3 milioane de euro.

12 Oct 2017 5380