Adrian Tănase, noul director al Bursei de Valori București, primele declarații după învestitură

Bursa de Valori București (BVB), cea mai importantă instituție a pietei de capital, va continua să dezvolte o infrastructură și un mediu care să-i permită să atingă potențialul maxim astfel încât România să promoveze în randul pietelor emergente ca o consecinta a acestei dezvoltari, a declarat Adrian Tănase în cadrul primei conferințe de presă susținută din poziția de director general al BVB.

„Obiectivul principal al mandatului meu este atingerea potentialului maxim de lichiditate al bursei si acest lucru poate veni din trei directii. Prima directie vine din listari, adica din cresterea numarului de companii listate. Ca sa avem lichiditate trebuie sa avem companii listate si de aceea acest proces este foarte important. Fara companii noi la bursa, orice am face, ca platforma de tranzactionare, am avea un potential limitat. A doua dimenisiune se refera la accesul investitorilor la piata: orice investitor, roman sau strain, ar trebui sa poata tranzactiona la bursa noastra. Daca exista vreun investitor care nu poate tranzactiona, atunci acest lucru limiteaza potentialul de tranzactionare. Trebuie sa dispara orice bariera de a tranzactiona la BVB. A treia dimensiune, foarte importanta, este reprezentata de posibilitatea de a tranzactiona <>. E nevoie sa avem o contraparte centrala (CCP), e nevoie de short-selling (vanzarea in lipsa), e nevoie sa refacem piata de derivate. Sunt doar cateva exemple care vor contribui la dezvoltarea bursei noastre,” a declarat CEO-ul BVB.

„Promovarea la statutul de piata emergenta va fi o consecinta a tuturor acestor masuri pe care le vom lua pentru cresterea lichiditatii,” a sustinut Tanase.

In ceea ce priveste relatia cu antreprenorii, bursa va continua sa dezvolte aceasta relatie, proiectul „Made in Romania” fiind un proiect relevant in acest sens. „In acest moment, bursa este promovata ca o alternativa de finantare. Noul mesaj pe care vrem sa-l transmitem este ca bursa este locul unde transparenta unei companii este pretuita in bani, ca este locul unde valoarea afacerilor se maximizeaza,” a mai spus Tanase.

Proiectele de educatie financiara vor continua intr-un limbaj simplificat pentru a ajunge la un numar cat mai mare de oameni.

„Este un aspect important ca populatia sa fie educata financiar si trebuie sa simplificam mesajul catre investitorii de retail. Populatia ar trebui sa fie interesata de faptul ca investitia la bursa poate fi la fel de banala ca un depozit bancar daca se respecta anumite reguli si ca banii pe care ii acumuleaza din activitatea de zi cu zi pot genera un castig mai mare decat un depozit bancar,” a declarat CEO-ul BVB.

Adrian Tanase, 43 ani, a absolvit, in 1998, Facultatea de Cibernetica din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti. Tanase are o experienta profesionala de aproape 20 de ani exclusiv in piata de capital, cu focus pe management de portofoliu. Anterior primirii avizului din partea ASF, pe 23 ianuarie 2018, pentru pozitia de director general al BVB, Tanase a fost Chief Investment Officer in cadrul NN Pensii, cel mai mare administrator de active financiare din piata de capital locala. 

Sursă foto: bvb.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 743

BVB a câştigat peste 3 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

17 Dec 2023 739

Argus S.A. informează investitorii că Raportul trimestrial aferent Trimestrului III 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

14 Nov 2023 626

Oil Terminal Constanța Șase companii din țară și străinătate sunt interesate de construirea unui terminal de bitum

24 Oct 2023 1382

Comunicat disponibilitate raport semestrial

15 Sep 2023 606

Anunţ privind Disponibilitatea Situatiilor financiare consolidate aferente grupului ARGUS la 31.12.2022

28 Aug 2023 462

Argus S.A. informează investitorii că Raportul semestrial aferent Semestrului I 2023 a fost publicat

16 Aug 2023 668

Argus S.A., cu sediul în Constanţa, Str. Industrială, nr.1, informează investitorii

16 May 2023 1065

Argus S.A., cu sediul în Constanţa, Str. Industrială, nr.1, informează investitorii

28 Apr 2023 960

Servicii de Market Maker al Emitentului din partea Wood & Company Financial Services, pentru IMPACT Developer & Contractor

22 Dec 2022 978

AGA THR Marea Neagră va aproba în ședința din această lună vânzarea unor hoteluri de pe litoral aflate în patrimoniul său (DOCUMENTE)

14 Nov 2022 2702

Peste 6 miliarde de lei au fost câștigate de Bursa de Valori Bucureşti în această săptămână

31 Jul 2022 949

Consiliul de Administrație al Oil Terminal a prelungit cu patru luni mandatul directorului Sorin Ciutureanu

23 Jun 2022 2221

Profitul net al Societății Naţionale Nuclearelectrica, în creștere în primele trei luni ale anului

12 May 2022 1085

Nuclearelectrica SA Consiliul de Administrație al SNN a aprobat convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor. Când va avea loc

19 Jan 2022 1555