Adrian Ţuţuianu. Mesaj către armată Plec cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite! Am vizitat unităţi militare din judeţele Dolj, Galaţi, Constanţa

Au trecut 2 luni şi 5 zile de la momentul preluării mandatului de ministru al Apărării. Au trecut şi câteva ore de la înaintarea demisiei din această funcţie.

Nu vreau să insist asupra acestei decizii şi nici a motivaţiei, ori a contextului în care s-a produs demisia, scrie, în mesajul său păostat pe pagina de Facebook, fostul ministru al Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu.
 
Vreau, însă, să vorbesc despre faptul că am avut onoarea să lucrez alături de specialişti ai Armatei Române. Cu acest prilej, vreau să le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat şi care au înţeles, rapid, că o funcţie de demnitate publică, dar, mai ales, cea de Ministru al Apărării Naţionale, nu înseamnă cunoaşterea realităţii din birou. Ci, din teren!

Am vizitat unităţi militare din judeţele Dolj, Galaţi, Dâmboviţa, Constanţa, Brăila, Tulcea, Timiş, Buzău, Vrancea, luând contact, direct, cu realităţile din teren.


Am avut ocazia să cunosc bucuriile şi necazurile, neajunsurile şi dorinţele, dar şi să prioritizez liniile de acţiune ale Ministerului Apărării, având drept scop: respectarea obligaţiilor asumate de România în relaţie cu Aliaţii, dar şi respectul faţă de militari. #Militarii îmi spuneau că sunt singurul ministru care a mers, la pas, prin unităţile militare din garnizoane. Dacă este aşa sau nu, nu ştiu. Ştiu doar că eu am făcut-o!
Înţelegând importanţa deciziei politice cu privire la planul de înzestrare a Armatei am iniţiat întâlniri cu reprezentanţii industriei de apărare din #România, astfel încât să revitalizăm acest domeniu, dar şi să asigurăm dezvoltarea şi creşterea economică a României; elemente prevăzute în programul de guvernare.

În toate discuţiile purtate cu reprezentanţii unor companii străine, dar şi cu Ambasadorii statelor pe care i-am primit la sediul #MApN, am susţinut importanţa dezvoltării economice a României, crearea de noi locuri de muncă, promovând transferul tehnologic şi necesitatea dezvoltării de noi tehnologii militare în România.


M-am implicat activ în procedurile de înzestrare cu rachete HIMARS, rachete PATRIOT, corvete multufuncţionale şi transportorul blindat.
De asemenea, am contribuit şi la procesul de revitalizare a Institutului Cantacuzino, un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, care are un rol strategic naţional şi regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. La fel am procedat şi cu proiectele vizând modernizarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Nu în ultimul rând, mi-am propus reînfiinţarea unor licee şi şcoli militare prin care să asigurăm necesarul de specialişti în diverse domenii cheie în Armata Română.


Şi, ca o ironie a sorţii, astăzi, 6 septembrie, după momentul demisiei, solicitarea României cu privire la achiziţionarea sistemului HIMARS a trecut de Congresul SUA, urmând, la fel ca în cazul sistemului PATRIOT, să se înceapă discuţiile tehnice şi specifice în urma cărora se va configura, până la ultimul detaliu, sistemul ce va intra în dotarea Armatei Române.

Pe foarte scurt, aceasta este activitatea din cele 2 luni şi 5 zile de mandat într-un minister în care singura politică este cea de apărare a ţării. Activitatea, in extenso, se află pe website-ul Ministerului Apărării Naţionale.

Repet! Plec cu fruntea sus! Plec cu sentimentul muncii îndeplinite!
#România

 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 februarie 2023

03 Feb 2023 1579

Adrian Ţuţuianu, numit secretar general adjunct al Guvernului. Date din CV (DOCUMENTE)

06 Sep 2022 1728

Vrea banii înapoi! Emil, fratele deputatului Banias, pregătit să “execute” un fost prefect și un ex-președinte al Consiliului Județean Constanța!

01 Apr 2021 3745

Conferinţă de presă Pro România la Constanţa. Cine deschide lista pentru europarlamentare. Adrian Ţuţuianu, precizări pentru militari (galerie foto)

30 Mar 2019 2133

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vizită de lucru la Primăria Cumpăna (galerie foto)

26 Mar 2019 2184

Vicepremierul Daniel Suciu şi preşedintele CJ, Horia Ţuţuianu, semnează contractele de finanțare pentru DJ 226 și DJ 226A din judeţul Constanţa

26 Mar 2019 2329

Organizația Județeană PSD Dâmboviţa solicită revocarea deciziei de excludere din partid a lui Adrian Ţuţuianu

06 Nov 2018 1451

Ce spune preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, despre eventuala plecare a lui Adrian Bîlbă de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

28 Jul 2018 3138

Consiliul Judeţean Constanţa organizează concurs pentru postul de manager al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Ce se întâmplă cu dr. Bîlbă?! (document)

24 Jul 2018 3287

Vicepreședintele Senatului României, Adrian Țuțuianu, a participat la reuniunea interparlamentară de la Bruxelles

28 Feb 2018 1659

Componenţa Biroului permanent pentru noua sesiune parlamentară votată în plenul Senatului. Cine va asigura conducerea Senatului

01 Feb 2018 1625

Fostul ministru al apărării, Adrian Țuțuianu, despre demisia de la Apărare. Cine ar fi solicitat demisia sa

26 Sep 2017 2360

Adrian Ţuţuianu despre demisia de la MApN Drepturile de hrană trebuie plătite la jumătatea intervalului. Norma reprezintă pentru unii cam jumătate din venituri

13 Sep 2017 12897

Ion-Marcel Ciolacu, desemnat astăzi în funcţie. Ce alte decrete a mai semnat Klaus Iohannis

06 Sep 2017 2768

De necrezut Cum s-a gândit primul ministru să îl demită pe ministrul Apărării în timp ce era la masă cu Dragnea

06 Sep 2017 10979