AEC – singura organizație de tineret din Constanța membră a Consiliului Tineretului din România

            În perioada 4-5 iulie a.c., în municipiul Timișoara, a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Tineretului din România (CTR), federația reprezentativă a tinerilor din România, din partea AEC participând Ștefan-Cristian Peltea, vicepreședinte. Cu ocazia Adunării Generale, Asociația Elevilor din Constanța, organizația reprezentativă a elevilor din județul Constanța, a aderat ca membru candidat la CTR, având susținerea unei rețele de organizații de tineret din județul Constanța, în conformitate cu prevederile Statutului CTR.
            Organizațiile de tineret din județul Constanța care au susținut aderarea AEC la Consiliul Tineretului din România sunt: Asociația Studeților din Constanța, Liga Studenților din Universitatea Maritimă din Constanța, Liga Studenților din Universitatea „Ovidius” din Constanța, Asociația Studenților și Absolvenților la Teologie și Asociația de Studii Juridice a Studenților Constănțeni – ELSA.
            De asemenea, în marja Adunării Generale, AEC a participat, în data de 4 iulie, la ceremonia prin care Consiliul Europei a acordat certificatul de calitate pentru centre de tineret Casei Tineretului din Timișoara, aflată în proprietatea și administrarea FITT (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș) – aceasta devenind astfel unul din cele 8 centre de tineret din Europa care are această recunoaștere, fiind singurul din România și singurul din Europa, care este administrat în exclusivitate de tineri.
            Consiliul Tineretului din România este federația care reprezintă tinerii și organizațiile de tineret din România, la nivel național și internațional. Cu 10 ani de activitate, CTR este organizația care luptă pentru apărarea și promovarea drepturilor tinerilor români din țară și din străinătate, fiind singura federație din România membră a European Youth Forum (EYF) și World Assembly of Youth (WAY).
 

„Aderarea AEC la Consiliul Tineretului din România este un punct de plecare pentru consolidarea mișcării de tineret la nivel local, din acest moment, județul Constanța fiind reprezentat în marea familie a organizațiilor de tineret din România. În momentul de față, AEC este membru candidat al CTR, urmând ca, în finalizării tuturor procedurilor, să devenim membri cu drepturi depline, cel mai probabil, până la finalul anului. AEC va continua să deruleze acțiuni pentru apărarea și promovarea drepturilor și intereselor elevilor și tinerilor din județul Constanța, unul din obiectivele din acest moment fiind reducerea inechităților din sistemul de educație, care, din păcate, le creează un dezavantaj elevilor proveniți din familii cu o situație materială precară.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 862

Ședință CLM Constanța Proiectul privind solicitarea diferenței de preț pentru un teren din zona Satul de Vacanță, pe masa consilierilor locali. Investitorul vrea bloc de trei etaje

28 Feb 2024 470

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 704

Ședință CLM Constanța Vânzarea unui teren din municipiu, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

30 Jan 2024 694

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 731

Grevă japoneză anunțată de elevii din șase județe! Vizată și Constanța

09 Jan 2024 698

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1354

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1133

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1292

Asociația Elevilor din Constanța vrea ca anul școlar să înceapă pe 4 septembrie, nu pe 11 septembrie. Ce spune Ariana Dudună, președintele Asociației

31 Jan 2023 1498

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1373

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1205

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6217

Asociația Elevilor din Constanța „Anchetă mușamalizată, DNA legalizează mita!”

06 May 2022 1944

AEC „Statul român preferă să protejeze copiii de persoanele homosexuale, decât să îi protejeze de analfabetism”

02 May 2022 1534