Află mesajul Camira Turism în urma tragediei din Bulgaria

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi reprezentanţii agenţiei CAMIRA TURISM regretă tragicul eveniment petrecut în dimineaţa zilei de 21 septembrie, în pasul Republika, între localităţile bulgăreşti Gurkovo şi Veliko Târnovo, în care au fost implicaţi 27 de români (turişti care se întorceau din vacanţa petrecută în Kusadasi şi cei doi şoferi ai autocarului), se arată într-un anunț de presă.

"ANAT şi CAMIRA TURISM prezintă sincere condoleanţe familiei persoanei decedate în urma răsturnării autocarului şi îşi exprimă speranţa că starea turiştilor răniţi – aduşi de urgenţă la Bucureşti – se va îmbunătăţi în scurt timp. Sperăm, în acelaşi timp, ca toţi pasagerii autocarului răsturnat să depăşească cu bine starea de şoc cauzată de accident.
ANAT şi CAMIRA TURISM mulţumeşte SMURD pentru viteza de reacţie, pentru implicare şi pentru transportul la Bucureşti al celor şase persoane rănite grav, dar şi autorităţilor române implicate în salvarea victimelor (reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Consulului român din Bulgaria).
Asociaţia informează că agenţia CAMIRA TURISM, membru ANAT, iniţiatorul vacanţei în Kusadasi, este o agenţie cu un comportament corect în piaţă, care nu a înregistrat reclamaţii din partea turiştilor sau a membrilor ANAT.
ANAT informează, de asemenea, că reprezentanţii CAMIRA TURISM s-au deplasat în Bulgaria la puţin timp după accident pentru a acorda asistenţă victimelor şi pentru a colabora cu autorităţile bulgare şi cu reprezentanţii MAE în Bulgaria.
Reprezentanţii firmei CAMIRA EUROTRANS, membră a grupului CAMIRA şi organizatorul transportului turiştilor, anunţă că 18 dintre pasagerii autocarului – persoane care nu necesită îngrijiri medicale în spitale din Bulgaria sau de la Bucureşti, vor fi aduşi acasă cu un autocar pus la dispozitie de firmă în acest scop.", se arată în documentul mediatic.

sursă foto: www.camira.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.