Află povestea rochiei de mireasă creată de Parlor pentru Alina Binder, mireasa Principelui Nicolae

Studio Parlor a publicat povestea rochiei de mireasă pentru Alina Binder, mireasa Principelui Nicolae şi amănuntele care au stat la baza procesului de creaţie, precizează Observator TV.

Astfel, aflăm că Alina Binder a dorit să poarte ceva de inspiraţie tradiţională, combinat cu elemente din portul tradiţional al buncii sale. 

În procesul de creaţie am căutat surse de inspiraţie şi referinţe istorice, atât în ţinutele tradiţionale purtate în România rurală a anilor trecuţi, cât şi în ţinutele de mireasă occidentale, purtate de regalităţi. Alina a dorit să poarte ceva de inspiraţie tradiţională şi pentru că era cel mai aproape de sufletul ei, am ales ca pentru broderia rochiei să reinterpretăm elemente din portul tradiţional al bunicii sale. Ţesăturile alese sunt nobile, rochia este creată din 14 metri de mătase, voalul din 4 metri de mătase, brodat manual cu flori de câmp, preferatele Alinei. Croiala îi pune în valoare silueta, iar modul în care am ales-o dă un volum fustei, este o tehnică specifică Parlor, pe care am folosit-o de-a lungul timpului la multe dintre creaţiile mele. Ca detalii, am folosit pe lângă broderie, nasturii îmbrăcaţi în mătase, manşetele desfăcute, şi plise-ul care este un detaliu subtil, inspirate din ţinutele de seară purtate de doamnele din perioada anilor 1800. Am decis ca ce-a de-a doua rochie să fie una fluidă, plisată manual, care va arăta spectaculos la petrecere, în timpul dansului, se arată în explicaţia Parlor, publicată pe Facebook.


Sursă foto: Observator TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în firma deținută de fostul principe Nicolae al României și soția sa, constănțeanca Alina-Maria

08 Dec 2020 2845

Fostul Principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a anunțat că așteaptă primul copil cu soția sa, Alina-Maria Binder

01 Jun 2020 2143

Ce cuplu celebru a fost împreună cu Simona Halep într-un club din capitală

08 Oct 2018 2650

Moment emoționant Nepotul Regelui Mihai s-a cununat în aplauzele mulţimii

30 Sep 2018 1585

Nunta fostului principe Nicolae. Un general constănţean, printre cei care coordonează evenimentul

30 Sep 2018 3267

Nuntă regală în România. Fostul Principe Nicolae se cunună religios cu Alina Binder. Unde are loc evenimentul şi cine participă

30 Sep 2018 3535

Nunta Principelui Nicolae, pe ultima sută de metri. Ce personalităţi sunt pe lista invitaţilor

29 Sep 2018 3295

Pregătiri în toi pentru nunta fostului principe Nicolae. Familia Regală nu şi-a anunţat participarea

17 Sep 2018 2072

Principele Nicolae și Alina Binder au participat la o conferință internațională în prezența Prințului Albert II de Monaco

08 May 2018 2439