Agenţia Naţională de Transplant are un nou director executiv. Ordinul de numire semnat de ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a doctorului Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, informează miercuri Ministerul Sănătății. 

"Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că nouă lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.

 
Conform sursei citate, printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără: reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, aprobarea Regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele şi recomandările Uniunii Europene.
 
Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "prof. dr. Octavian Fodor" din Cluj-Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calităţii şi normelor legislative din domeniul sanitar.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei persoane salvate după un tranplant de organe de la un bărbat în moarte cerebrală

15 Oct 2023 844

Trei vieți, salvate! La Spitalul Județean Constanța s-a realizat prima prelevare de organe din acest an (FOTO)

22 Apr 2023 1498

HIV Un nou caz de vindecare confirmat după un transplant de măduvă osoasă

20 Feb 2023 1646

Primul transplant hepatic la copil, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Care este starea copilului

18 Feb 2023 1151

Ministerul Sănătății, despre clinica acuzată de trafic de organe. Agenţia Naţională de Transplant şi-a îndeplinit sarcinile conform atribuţiilor şi competenţelor sale legale

26 Aug 2022 1077

Percheziții la sediul unei clinici medicale din Capitală, acuzată de trafic de organe. Ce au stabilit anchetatorii

26 Aug 2022 1471

Poezia zilei Transplant - Valentina Popescu

04 Jun 2022 3417

Fetiţa de 5 ani transplantată hepatic la Insitutul Clinic Fundeni a murit

18 May 2022 3367

Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică

16 May 2022 1545

Noi detalii despre fetiţa de 5 ani în urma transplantului de ficat. Anunțul reprezentanților IC Fundeni

02 May 2022 1410

Transplantul hepatic la fetița de 5 ani cu boala Wilson și insuficiență hepatică s-a făcut cu succes. Anunțul Ministerului Sănătății

01 May 2022 1678

Târgu Mureş O adolescentă de 16 ani a beneficiat de primul transplant de cord din acest an

30 Apr 2022 2014

Fetiţa de 5 ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Fundeni pentru transplant

29 Apr 2022 1348

Ziua Națională a Transplantului Ministerul Sănătății a terminat protocoalele și ghidurile de practică medicală standardizate în domeniul transplantului

15 Apr 2022 1149

Poezia zilei Transplant - Valentina Popescu

12 Mar 2022 1613