Agentul lui Mutu despre conversaţia cu Beinur O discuţie între persoane care se cunosc de zece ani

Agentul atacantului Adrian Mutu, Pietro Chiodi, a comentat, marţi, informaţiile apărute în presa din România privind interceptarea unei conversaţii telefonice între jucător şi interlopul Nuredin Beinur, precizând că era vorba despre o discuţie între persoane care se cunosc de foarte mult timp.

Agentul lui Mutu despre conversaţia cu Beinur: O discuţie între persoane care se cunosc de zece ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceea nu este o conversaţie de afaceri, ci una între persoane care se cunosc de zece ani şi care este veche de 2-3 ani. Este vorba despre o conversaţie dintr-o mie, în care se tachinează doi oameni care se cunosc de mult şi care nu are nicio legătură cu investigaţiile care privesc acea persoană. Faptul că acea conversaţie a apărut în presă este doar fructul curiozităţii jurnalistice ce-l înconjoară pe Mutu dintotdeauna, în special în ţara sa", a explicat italianul Pietro Chiodi în numele jucătorului român, potrivit ediţiei online a cotidianului La Repubblica.

Fotbalistul Adi Mutu a fost interceptat în dosarul interlopilor constănţeni Erchin şi Nuredin Beinur, ambii deferiţi justiţiei pentru infracţiuni cu violenţă şi şantaj, când îi reproşa lui Nuredin că a fost pus la plată într-un restaurant al inculpatului, acesta din urmă scuzându-se pentru situaţie.

Potrivit interceptării telefonice din 12 mai 2010, depusă la dosarul în care Erchin şi Nuredin Beinur, dar şi alte persoane printre care şi un comisar, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, discuţia, preluată de ziarul Gândul din jurnalul Adevărul, se poartă între interlopul Nuredin şi fotbalistul Adi Mutu.

În această discuţie jucătorul român îi reproşează interlopului faptul că a fost pus la plata consumaţiei făcute în localul acestuia din urmă, fapt pentru care s-a simţit jenat, pe motiv că lumea nu îl respectă. În aceeaşi discuţie Mutu tratează cu interlopul posibilitatea oferirii unui interviu în Turcia pentru care cerea 50.000 de euro, dar şi oportunitatea primirii unei vile din partea unor cunoştinţe ale interlopului, tot în Turcia.

Sursa: http://www.mediafax.ro/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1360

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1818

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 613

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 944

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 620

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 646

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1043

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 862

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 759

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 799

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 901

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1696

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 903

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3424

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8802