Ajutoarele de la Mangalia pentru sinistraţii din comuna Icoana, judeţul Olt, au ajuns la destinaţie

Locuitorii comunei Icoana din judeţul Olt au primit recent camionul cu ajutoare sosit de la Mangalia. Acţiunea de strângere a ajutoarelor a fost demarată de Primăria Mangalia imediat după inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie. Au fost donate îmbrăcăminte, bunuri de uz gospodăresc, alimente neperisabile, precum şi alte obiecte folositoare familiilor afectate de inundaţii.
 
"A fost o dovadă de solidaritate din partea locuitorilor Mangaliei. Le mulţumim voluntarilor care au ajutat pe toată durata campaniei umanitare, precum şi tuturor celor care au adus ajutoare pentru locuitorii comunei Icoana din judeţul Olt, una dintre localităţile cel mai grav afectate de intemperii. De asemenea, mulţumim în mod deosebit Jandarmeriei Neptun pentru susţinere şi promptitudinea cu care s-a implicat în acest proiect umanitar", a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian, după cum se arată într-un comunicat de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ajutorul vine din Mangalia pentru sinistrații comunei Icoana din judeţul Olt

31 Jul 2014 2040