Al doilea muncitor rănit grav în evenimentul din zona Iuliu Maniu din București a murit la spital. Bilanțul a ajuns la doi morți

Muncitorul rănit grav luni seara în timp ce lucra la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu, în subteran, şi care era internat la Spitalul Militar a murit.
 
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", pacientul a decedat marţi, la ora 12,20.
 
Sursa citată precizează că pacientul a fost evaluat luni seara, în jurul orei 20,44, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC, de o echipă multidisciplinară, constituită din specialişti în medicină de urgenţă, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ATI, oftalmologie, ORL şi pneumoftiziologie.
 

"În urma consultului de specialitate s-a constatat că pacientul este în stare critică, având arsuri de gradul II B şi III pe aproximativ 97% din suprafaţa corpului, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. Conform procedurilor, s-a efectuat intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru toaleta primară a leziunilor de arsură şi a plăgilor, precum şi pentru realizarea inciziilor de decompresie. Ulterior intervenţiei, pacientul a fost spitalizat în Secţia de ATI, unde a fost supus unei terapii complexe de reechilibrare volemică, monitorizare activă a şocului post-combustional, tratament post-operator de susţinere a funcţiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă şi a ulcerului de stres. Din păcate, cu toate eforturile medicilor, pacientul a decedat", se precizează în comunicat.

 
Luni seara, doi angajaţi de la RADET au fost răniţi în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare, în zona Iuliu Maniu din Bucureşti, în apropiere de Complexul Leu. Unul dintre ei a rămas prins în interior şi a fost găsit mort. Al doilea a ieşit singur şi a fost transportat la spital.

Sursa: AGERPRES 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident mortal în șantierul Damen Shipyards Mangalia! Inculpații achitați definitiv la 12 ani după tragedie

30 Jun 2023 2146

Inculpații achitați! Accident mortal în șantierul Damen Shipyards Mangalia. Tragedia a avut loc acum 11 ani. Dosarul, în apel

28 Apr 2023 2713

Mesaj de condoleanţe pentru tânărul decedat la Castelu. „Mi-e tare teamă de momentul când fetele lui o să mă întrebe “De ce, nașule?”

30 Jul 2022 13867

Constanța Muncitor, decedat după ce a căzut de pe o platformă situată la etajul patru

26 Feb 2020 4768

Muncitor, decedat după ce a căzut într-un canal

18 Feb 2019 1189

Tragedie în Mamaia Nord. Un muncitor a căzut de la etajul 5 al blocului în care lucra

21 Nov 2018 2755

ITM Constanța, despre accidentul produs la intrarea în Crucea. Un muncitor a decedat, alți doi au fost răniți. La ce firmă lucrau cei trei

15 Nov 2018 3532

Bărbat decedat după ce a fost atacat de un roi de viespi. Ce au stabilit anchetatorii

24 Jul 2018 1823

Muncitor găsit decedat pe o bancă. ITM Constanţa cercetează!

10 Apr 2017 2262

Un bărbat, din judeţul Constanţa, a decedat după ce a căzut de pe o schelă

06 Dec 2016 2474

Patru ani de la decesul mamei preşedintelui Băsescu (galerie foto)

04 Oct 2014 1812

Un muncitor și-a pierdut viața într-un mod dramatic Accident mortal în Șantierul Naval Mangalia

30 Jul 2014 3582