Alegeri parlamentare și referendum în Republica Moldova La secția de votare de la Universitatea Ovidius din Constanța sunt așteptați 700 de alegători

Aproape trei milioane de alegători cu drept de vot din Republica Moldova sunt așteptați, azi, la urme pentru a alege noul parlament de la Chişinău, în cadrul unui scrutin ce are loc simultan cu un referendum privind reducerea numărului de deputaţi, de la 101 la 61. La actualul scrutin concurează 14 partide politice şi un bloc electoral. Pentru a accede în parlament, partidele trebuie să depăşească pragul electoral de 6% din totalul de voturi, iar blocurile electorale - 8%. Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor fi monitorizate de peste 4.000 de observatori naţionali şi internaţionali. Birourile de votare se deschid la ora 07:00 şi se vor închide la ora 21:00.
 
La Constanța, a fost amenajată o secție de votare în  incinta cantinei Universității Ovidius. Potrivit lui Cristian Burmă, secretarul secției de votare 50/70, amenajată la Universitatea Ovidius, sunt așteptate circa 700 de persoane.

Până la ora 12.00, au votat 32 de persoane.
 
În secțiile de votare au fost montate camere video. Acestea nu trebuie însă să compromită secretul votului. Instalarea și activitatea acestora nu va viza cabinele de vot, listele electorale, nu va afecta intimitatea alegătorilor și datele lor cu caracter personal. Imaginile nu vor fi transmise online, ci stocate pe un dispozitiv aparte, exclusiv în cazul unor eventuale litigii electorale, acestea vor putea fi utilizate în calitate de dovezi pentru examinarea și soluționarea lor.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri parlamentare Moldova 2021. Rezultate aproape de final

12 Jul 2021 3469

UPDATE. Alegeri parlamentare în Republica Moldova 515 persoane au votat, până la ora 13.30, la Constanța (galerie foto)

11 Jul 2021 3280

Alegeri în Republica Moldova Maia Sandu - „Astăzi cetăţenii pot alege un Parlament cinstit”

11 Jul 2021 2392

Un constănțean prin adopție, candidează la alegerile parlamentare care se desfășoară duminică peste Prut

09 Jul 2021 5570

Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. Unde pot vota cetățenii aflați în Constanța

08 Jul 2021 2939

Alegerile parlamentare noi Cetățenii Republicii Moldova, așteptați, azi, la secția de votare din incinta Universității Ovidius din Constanța (galerie foto)

20 Oct 2019 1871

MAE Alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au derulat cu respectarea prevederilor legale și standardelor democratice

25 Feb 2019 1705

Rezultatele preliminare ale alegerilor din Republica Moldova Partidul Socialiştilor a obţinut cele mai multe voturi

25 Feb 2019 1978

Traian Băsescu nu a dispărut Pregăteşte alegerile parlamentare din Republica Moldova. Dacă rezolvă problema cetăţeniei, va candida!

20 Nov 2017 2638

Chișinău-Publika.md Protest cu îmbrânceli, ieri, în Republica Moldova. Manifestanţii au încercat să intre în Parlament

05 Oct 2015 3353

Chişinău – Publika.md Lista celor 101 deputaţi aleşi în noua legislatură din Republica Moldova

05 Dec 2014 3031

Chişinău – Publika.md PCRM se pregăteşte să revină în opoziţie, iar Voronin a făcut o prezicere pesimistă

02 Dec 2014 2567

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova Partidele proeuropene au câştigat - rezultate după numărarea a 98% din voturi

01 Dec 2014 2057

Iohannis felicită PLDM, PL, PDM pentru rezultatul obţinut la alegerile din Moldova

01 Dec 2014 2141

Alegeri în Republica Moldova Cinci partide au acces în Parlamentul de la Chişinău

01 Dec 2014 3900