Alertă la Alba Iulia. Două persoane s-au prezentat la spital după ce au fost înţepate pe stradă de către necunoscuţi

O femeie şi un bărbat s-au prezentat la spitalul din Alba Iulia cu plăgi, după ce au fost înţepaţi pe stradă de către necunoscuţi, cei doi reclamând acest lucru şi Poliţiei, care are un cerc de bănuiţi, transmite Agerpres.ro

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar Luminiţa Prodan, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că au fost depuse două sesizări prin care se reclama faptul că persoanele în cauză au fost înţepate pe stradă de către un grup de tineri. Faptele s-au petrecut în urmă cu câteva zile iar joi poliţiştii au stabilit un cerc de bănuiţi, a menţionat Luminiţa Prodan.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia au spus că, la solicitarea Poliţiei, au fost analizate fişele de la UPU pentru perioada 30 mai - 3 iunie, pentru a verifica numărul persoanelor care s-au prezentat în zilele respective în vederea acordării de îngrijiri de specialitate şi care au prezentat plăgi produse prin înţepare.

Au fost identificate două persoane, un bărbat de 63 de ani şi o femeie de 37 de ani, care au afirmat că au fost victime ale unei astfel de agresiuni. Cei doi nu au necesitat internare, fiindu-le făcute recomandări medicale prin ambulatoriu. De asemenea, celor doi pacienţi li s-a recomandat efectuarea unor analize pentru HIV şi hepatite virale. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 296

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2815

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 663

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 473

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 322

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 771

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 254

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1235

UPDATE Incendiu violent într-un apartament de pe Bulevardul Gara Obor din București! Mai multe persoane, transportate la spital (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 1101

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 729

UPDATE Accident rutier în sensul Kaufland Palazu spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO)

13 Apr 2024 882

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 553

UPDATE. Accident rutier, la intrarea în Neptun, județul Constanța. Pompierii intervin (Galerie FOTO)

11 Apr 2024 1295

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 365

Doliu în lumea fotbalului. Un jucător important s-a stins din viață

10 Apr 2024 1441