Alertă la Penitenciarul Poarta AlbăPercheziţii generale în celulele deţinuţilor

La Penitenciarul Poarta Albă și Secția exterioară Valu lui Traian s-a desfăşurat azi un exerciţiu de alarmare, la care a participat întreg efectivul de funcţionari publici cu statut special din cadrul unităţii, în colaborare cu 150 de cadre ale Grupării Mobile de Jandarmi “TOMIS” Constanța, conform Planului de cooperare al Penitenciarului Poarta Albă cu unitățile locale subordonate MAI, pentru îndeplinirea în comun a misiunilor. Cu ocazia acestei acţiuni, au fost efectuate exerciţii privind situaţii tactice operative cu potențial destabilizator, precum și percheziţii generale asupra persoanelor private de libertate, a camerelor de deţinere, a secţiilor şi a altor locuri unde acestea au acces. În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite un număr de 35 telefoane mobile, 1 cartelă SIM, 2 încărcătoare telefon mobil și 2 acumulatoare telefon mobil. Astfel de acţiuni vor continua şi au drept scop dezvoltarea abilităţilor personalului şi a capacităţii de intervenţie rapidă pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale, dar şi menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a locurilor de deţinere. Eradicarea fenomenului introducerii de obiecte interzise în penitenciare reprezintă o prioritate, atât a conducerii Penitenciarului Poarta Albă cât şi a sistemului administraţiei penitenciare, activitatea de astăzi fiind parte integrantă dintr-o serie de acţiuni menite să prevină şi să combată acest fenomen.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Veronica

26 Jul, 2019 10:48

Am citit si va felicit ,da la Bacau cum se face,ca la toate e bine de facut,primim multe apeluri ,metoda,,Accidentu,, si au aparut si alte metode,,care societatea sufera .Inf.mai multa si fapte concrete vrem mai mult sa vedem M .I.

Articole asemanatoare

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 210

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 640

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 981

Expert Chim Consum SRL, cu mai multe contracte publice, cere să intre în insolvență!

09 Apr 2024 609

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 557

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 528

Judecătoria Constanța a dispus Un tânăr de 19 ani a ajuns în Centrul Educativ Târgu Ocna. Iată motivul

31 Mar 2024 500

Contract cu cinci firme încheiat de Penitenciarul – Spital Comstanța – Poarta Albă. Ce vor furniza acestea (DOCUMENT)

31 Mar 2024 539

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 671

Știri Constanța Abaterile în trafic i-au adus după gratii pe trei bărbați. Cât timp vor petrece în Penitenciarul Poarta Albă?

16 Mar 2024 766

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 604

În județul Constanța Încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce faptă a ajuns după gratii

14 Mar 2024 604

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 887

IPJ Bistrița-NăsăudBărbat încarcerat în penitenciar de către polițiști

04 Mar 2024 379

IPJ Constanța Bărbat încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Ce faptă a comis

28 Feb 2024 731