Alertă pe râul Mureș. O porțiune din digul de apărare s-a rupt. Două familii au fost evacuate

Două familii din comuna Sânpaul au fost evacuate, miercuri după-amiază, după ce o porţiune din digul de apărare de pe râul Mureş s-a rupt iar apa a inundat mai multe sute de hectare de teren arabil şi două case, informează Agerpres.ro

"În zona comunei Sânpaul, un dig mai vechi, construit în anii '60, a fost rupt de ape şi o zonă importantă din comună a fost inundată. Au fost inundate peste 100 de hectare de teren arabil şi peste 200 de hectare de păşune şi există pericolul ca apele să intre în casele construite în această zonă. Având în vedere această situaţie, am dispus convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi a grupului tehnic de la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Se intervine cu forţe serioase, peste 80 de persoane de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş, localnici, personal de la Administraţia Bazinală de Apă Mureş", a declarat prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa.


Potrivit prefectului, în momentul de faţă se realizează un dig din saci cu nisip pentru a proteja casele care sunt în pericol să fie inundate.

"Am evacuat cele două familii din casele ameninţate şi, de asemenea, am dispus măsuri pentru deplasarea în zonă a două pompe de mare capacitate pentru evacuarea apei. Pe măsură ce va scădea debitul Mureşului, se va crea o nouă breşă în digul de apărare pentru revenirea apei în albie. Acestea sunt soluţii de moment, dar am discutat cu cei de la Administraţia Bazinală de Apă Mureş să realizeze un proiect pentru realizarea unui dig nou, care să protejeze atât comuna Sânpaul, cât şi localităţile din zonă pentru eventuale inundaţii", a precizat Duşa.


De asemenea, apele revărsate ale râului Mureş au inundat un drum comunal care face legătură între Cipău şi Dileul Vechi, câteva sute de hectare de teren arabil şi păşune din comuna Ogra, precum şi o porţiune de 150 de metri din Drumul Judeţean 152A, între Iernut şi Lechinţa. 

 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ABADL Proiect de apărare împotriva inundațiilor, la Babadag, județul Tulcea

03 Feb 2024 650

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 574

Franța Localități sub apă! Guvernul anunţă măsuri ''excepţionale'' în urma inundațiilor

04 Jan 2024 689

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 718

Atenţionare de călătorie în Franța! Au fost emise coduri roșu și portocaliu de ploi și inundații

03 Jan 2024 589

INHGA Posibile depășiri ale cotelor de apărare pe râuri din 15 bazine hidrografice!

12 Dec 2023 622

Știri Constanța Plaja Modern, inundată în urma condițiilor meteo severe din ultima perioadă (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1377

Atenționări Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în mai multe județe din țară

02 Dec 2023 815

INHGA Cod Roșu de inundatii! Județele vizate

01 Dec 2023 799

INHGA Cod galben de inundații pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea

24 Nov 2023 700

MAE Atenționare de călătorie, în Norvegia! Cod portocaliu de inundații

02 Nov 2023 934

MAE Atenționare de călătorie pentru Slovenia - Cod roșu de ploi torenţiale şi risc de inundații

27 Oct 2023 837

Atenționare emisă de hidrologi! Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice

26 Oct 2023 743

Guvernul a aprobat majorarea limitei prevăzută inițial pentru acordarea de ajutoare de urgență

20 Oct 2023 667

Prognoza hidrologică pentru luna octombrie în Dobrogea. Ce spun hidrologii

03 Oct 2023 704