Ambarcaţiune sub pavilion Ucraina, depistată la pescuit ilegal în Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat pe Marea Neagră, în zona de competenţă a Grupului de Nave Sulina, o ambarcaţiune cu motor sub pavilion Ucraina, în care se aflau trei cetăţeni ucraineni, care desfăşuraseră activităţi de pescuit comercial fără a deţine autorizaţie.

Cercetările au stabilit faptul că niciun cetăţean ucrainean aflat la bord nu posedă brevet internaţional pentru a conduce respectiva ambarcaţiune.
În data de 11.08.2013, în jurul orei 04.15, o ambarcaţiune din cadrul Grupului de Nave Sulina, aflată în misiune pe Marea Neagră, a oprit pentru control, la 15 mile marine travers de localitatea Sulina, o ambarcaţiune cu motor, sub pavilion Ucraina, în care se aflau trei persoane.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mare de gradul 4, ambarcaţiunii ucraineane nu i s-a putut face controlul specific, fiind escorată până în Portul Sulina pentru verificări.

Cercetările au stabilit faptul că cele trei persoane de la bord sunt cetăţeni ucraineni, care au declarat faptul că au ajuns în zona contiguă a României cu scopul de a pescui calcan, cu plase tip monofilament pe care le-au instalat în Marea Neagră.

După verificarea documentelor a reieşit faptul că nicio persoană aflată la bord nu deţine brevet internaţional pentru a conduce ambarcaţiunea în cauză, încălcându-se astfel siguranţa navigaţiei civile.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor ambarcaţiunea cu motor, întocmind cetăţenilor ucraineni dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „nedeţinea licenţei de pescuit comercial”, „utilizare a plaselor tip monofilament” şi „conducere a unei nave/ambarcaţiuni de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 2, alin.1 din Legea 191/2003.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 946

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4340

Primăria Eforie cumpără ambarcațiune de salvare folosită în scopul salvarii vieții pe mare în Asia, Europa și Africa de Sud

25 Feb 2024 570

Autoritatea Navală Română Doi turiști, din Ploiești surprinși de furtună, pe brațul Sf Gheorghe

20 Nov 2023 613

Accident naval în Delta Dunării! O persoană este dată dispărută. Două victime, la spital (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2023 2580

Pescuit ilegal în județele Constanța și Tulcea! S-a lăsat cu amenzi

23 Sep 2023 1020

Garda de Coastă Barcă românească, eșuată pe malul ucrainean! Doi tulceni se află pe ambarcațiune

07 Sep 2023 915

Constanța Intervenție de urgență a unui echipaj ARSVOM pentru salvarea a doi marinari români răniți pe mare (GALERIE FOTO

22 Aug 2023 1078

O ambarcaţiune a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunărea. Cinci persoane, rănite

20 Aug 2023 1022

UPDATE - Persoana a fost salvată! Incident la Corbu! O persoană a căzut în apă! Ambarcațiunea de salvare, plecată de la festivitățile de Ziua Marinei

15 Aug 2023 1629

Știri Constanța Restricții severe pe litoral. Toate ambarcațiunile de agrement sunt oprite la țărm

14 Aug 2023 1155

Alertă la Costinești! O ambarcațiune cu mai multe persoane la bord, printre care și un copil de 3 ani, s-a răsturnat (VIDEO)

06 Aug 2023 1336

Controale ale polițiștilor de la Transporturi! Ce nereguli au fost depistate în județul Tulcea

05 Aug 2023 897

Acțiune de salvare a polițiștilor de frontieră pe fluviul Dunărea. O ambarcațiune cu două persoane a dispărut!

22 Jul 2023 830

UPDATE. Minoră dispărută în lacul Techirghiol! Salavatorii o caută

12 Jul 2023 2022