Ambasadorul Greciei, în vizită la Tulcea. Ce subiecte au fost discutate (galerie foto)

Miercuri, 19 iunie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani l-a primit, la sala Dobrogea, pe Excelența Sa domnul Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei la București, care lansează la Tulcea volumul  „Yorgos Seferis între diplomație și poezie“, eveniment aflat sub egida Ambasadei Republicii Elene. La întâlnire au mai fost prezenți prefectul Lucian Furdui și președintele Comunității Democrate Elene Izvoarele, Silvia Dascalu, informează CJ Tulcea. 

„În numele locuitorilor județului, am deosebita plăcere să vă urez tradiționalul „bun venit” la Tulcea și să vă mulțumesc că ați inclus județul nostru în agenda dumneavoastră.Comunitatea greacă prezintă o mare importanță pentru județul nostru prin cultură, tradiții, obiceiuri, port, gastronomie, întregind un tablou al județului, care constituie un fel de mini Europă, în care conviețuiesc de sute de ani, într-o deplină înțelegere, un număr de 14 etnii. Caracterul multicultural al județului nu ar fi complet iar patrimoniul nostru ar fi mai sărac fără moștenirea reprezentanților greci. Aceste legături puternice între cele două popoare au fost, de altfel, apreciate de fiecare dată când am avut oaspeți din țara dumneavoastră pe meleagurile nord dobrogene. Avem un oraș frumos, sper că veți fi încântat de Delta Dunării și veți vedea că nu doar grecii au un turism de calitate, ci și noi. Ne bucură că ați ales Tulcea, ca loc de lansare a cărții dumneavoastră și sperăm să reveniți în aceste locuri ca simplu turist“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

         

„Vă mulțumesc din suflet că m-ați primit și că mi-ați dat ocazia de a-mi lansa cartea la Tulcea. Într-adevăr, nu am vizitat până acum zona aceasta, am ajuns până la Brăila, chiar dacă trebuie să ajungem în toate locurile în care spiritul și cultura țării noastre și grecii noștri își fac simțită prezența. După doi ani și jumătate de când mă aflu în România, constat în mod plăcut că avem foarte multe lucruri în comun, avem o moștenire comună. Acestei moșteniri comune îi aparține și Yorgos Seferis, poetul și diplomatul despre care am scris cartea.
Cred că ar trebuie să construim relații mai strânse cu zona dumneavoastră, cultura fiind un prim pas în acest sens. Sper că acest prim pas al lansării cărții să fie urmat și de alții, cum ar fi în direcția creșterii interesului țării noastre pentru Delta Dunării. Astfel, pe lângă cultură, sper să aducem în atenție și partea economică în colaborarea dintre cele două părți, în acest sens putând împărtăși din experiența noastră în ceea ce privește promovarea turismului“, a declarat  Excelența Sa domnul Vassilis Papadopoulos.   

Sursa foto: CJ Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 428

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 811

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 336

MAENoi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

29 Feb 2024 458

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

29 Feb 2024 554

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

28 Feb 2024 761

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

26 Feb 2024 578

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord

24 Feb 2024 814

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

23 Feb 2024 653

România – Turcia Radiografia celui de-al doilea volum despre relațiile diplomatice dintre cele două state, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial

20 Feb 2024 803

Întâlnire hibrid între operatorii economici din România și cei din Qatar organizată la Tulcea (GALERIE FOTO)

20 Feb 2024 475

Firme Constanța Aurel și Florin Butnaru au deschis un nou punct de lucru în Mamaia!

09 Feb 2024 1014

Fost ambasador, numit consilier prezidențial! Decretul, semnat de președintele României

05 Feb 2024 610

Directorul ANR, Cosmin-Laurențiu Dumitrache, a fost numit ambasador maritim al IMO

29 Jan 2024 818

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

24 Jan 2024 671