Ambulanţele au fost solicitate de sărbători

Ambulanţa a primit sute de solicitări începând din seara de Ajun şi până duminică, la Serviciile de Ambulanţă. Medicii recomandă să nu consumăm în exces carne, dulciuri şi alcool.  

"Trebuie consumate multe fructe şi legume proaspete; de asemenea, se va evita excesul de dulciuri. Cozonacul, care este un aliment al sărbătorilor, bogat în nucă, în ciocolată, cacao, trebuie consumat dimineaţa, cel mult după masa de prânz, dar raţional, fără a face excese, niciodată seara. Se va însoţi cu un pahar de lapte sau cu un pahar de iaurt. Carnea de porc va fi întotdeauna însoţită de o cantitate considerabilă de legume, legume la grătar sau legume fierte. Trebuie evitat consumul de alcool excesiv", a spus medicul Alice Grasu.Ceaiul verde este unul dintre cele mai bune remedii contra stărilor de ameţeală şi de greaţă.

Este indicat ca un consum ridicat de alcool să fie urmat de opt ore de somn şi opt ore de pauză alimentară.Specialiştii recomandă ceaiurile de sunătoare, păpădie sau sucurile de fructe, care vor ajuta ficatul să-şi revină.

În acelaşi timp, doctor Eugen Hriscu reaminteşte care este consumul normal de alcool. "Se recomandă ca bărbaţii să nu depăşească două unităţi pe zi. O unitate de alcool este o măsură internaţională, se referă la 12 grame de alcool pur care, orientativ, se găsesc într-o bere mică de 330 de mililitri sau un pahar de vin de 125 de mililitri sau un shot de tărie de 40 de mililitri. În ce priveşte consumul la un eveniment, se recomandă să nu se depăşească mai mult de patru unităţi într-o seară", a declarat Eugen Hriscu.

 

www.rra.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3100

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1115

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1859

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2104

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12884

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2166

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6172

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2538

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3689

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2207

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5431

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4708

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24141

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5208

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16924