Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii locali din Constanța în Mamaia și Satul de Vacanța. Ce nereguli au fost sancționate (galerie foto)

La data de 24.08.2018, în intervalul orar 18.00-21.30, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat în Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanța pentru respectarea normelor legale în vigoare din domeniul activității comerciale, protecției mediului, ordinii publice  și siguranței traficului rutier.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au fost efectuate controale și verificări de specialitate la 10 operatori economici din zonele menționate anterior și legitimate 15 persoane fizice.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 37 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 28.600 lei, prevăzute de: Legea Nr.12/1990 privind protejarea populație împotriva unor activități comerciale ilicite și de H.C.L Nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. 

De asemenea, bunurile (636 de articole de îmbrăcăminte, jucării și articole pentru plajă) comercializate ilicit au fost confiscate de oamenii legii. Totodată, a mai fost constatată și comiterea unei infracțiuni de exploatare a minorului.

”În acest caz a fost solicitat un echipaj al DGASPC-ului și s -au întocmit actele  premergătoare predării secției de poliție competențe material și teritorial. Activități similare vor fi organizate în mod periodic, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în orașul Constanța” - au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 371

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 423

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 798

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 458

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 414

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 565

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 513

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 645

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 660

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 740

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 599

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 893

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1131