Amenzi fără număr de la inspectorii de muncă

În perioada 01-30 martie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a continuat activitatea de control şi verificare a societăţilor comerciale, care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului. În acest sens, corpul de control Relaţii de Munca a verificat 427 agenţi economici din care 85 au fost sanctionaţi, aplicandu-se 02 sancţiuni contravenţionale, din care 78 amenzi în valoare de 644.000 lei şi 24 avertismente. Au fost depistaţi 31 angajatori care precticau munca fară forme legale, unde s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 540.000 lei, fiind depistate 79 de persoane care nu aveau întocmit contract individual de muncă. Pentru trei angajatori cu un numar total de 25 de persoane, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanţa pentru a stabili daca aceştia se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53/ 2003. Inspectorii din cadrul corpului de control Securitate şi Sănătate în Muncă au verificat 218 agenţi economici. În urma controalelor au fost dispuse 451 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, au fost aplicate 451 sancţiuni din care 422 avertismente şi 29 amenzi în valoare de 142.000 lei. De asemenea, a fost dispusă sistarea funcţionarii unui echipament tehnic, care executa lucrari de costrucţii în staţiunea Mamaia. Societatea detinatoare din Buzau a fost sanctionaţă cu 10.000 lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 500

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2040

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 448

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 514

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 411

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2787

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 473

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 718

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 380

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 647

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1053

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 691

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 613

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 470

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 892