Amenzi în valoare de 22.000 de lei în Satul de Vacanţă

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au participat, în acest week-end, la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor.

Pe timpul activităților preventive au fost derulate instruiri cu personalul aflat la locul de muncă și turiști, fiind diseminate peste 500 materiale informative, utile pentru cetățeni.

De asemenea, au fost verificate peste zece obiective de alimentaţie publică, în urma cărora s-au dat 45 de avertismente, dar şi 16 amenzi în cuantum de 22.000 de lei.

Deficienţele identificate de către inspectori includ neîntocmirea/ neactualizarea documentelor privind apărarea împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici, exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii, nedotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie sau neverificarea acestora şi nerespectarea reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice.

De menţionat că Inspecţia de Prevenire a ISU Constanța beneficiază, în acest an, de sprijinul echipelor de inspectori (41 cadre) din ţară, fiind astfel acoperit un număr mult mai mare de construcţii verificate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Feciorii Vrancei SRL solicită să se judece cu Primarul Municipiului Constanța! Când decide Tribunalul dacă procesul continuă

14 Mar 2024 461

Feciorii Vrancei SRL, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! Judecătorii au anulat cererea, afaceriștii cer reexaminarea

05 Feb 2024 810

Investitorul, inactiv fiscal Consiliul Local Constanța a oprit construcția unui bloc de 3 etaje pe un spațiu din stațiunea Mamaia, zona Satul de Vacanță (DOCUMENT)

29 Dec 2023 5086

UPDATE. Știri Constanța Scandal de amploare în timpul unui control al comisarilor OPC în Satul de Vacanță! Mai mulți operatori economici, verificați (FOTO+VIDEO)

04 Aug 2023 2114

Paul Anghel, ANPC „Canalul care face legătura dintre Siutghiol și Lacul Tăbăcăriei din Satul de Vacanța-Mamaia, focar de infecție“ (VIDEO)

21 Jul 2023 1406

Operatori economici din Satul de Vacanță, sancționați de OPC. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

15 Jul 2023 1045

Agenți economici din zona Satului de Vacanță, controlați de Poliție! Ce amenzi au aplicat oamenii legii

26 Jun 2023 1119

Oficial de la IPJ Constanța! Cum s-a petrecut accidentul rutier din Satul de Vacanță! O femeie de 88 de ani a murit

21 Apr 2023 3800

UPDATE Pieton decedat într-un accident rutier în Satul de Vacanță din Constanța. Intervin cadrele medicale

21 Apr 2023 2636

Peste 2.500 de firme s-au închis în 2022! Magistrații le dau dreptate agenților economici în procesele intentate primarului. Chițac, obligat de judecători să emită autorizații de funcționare

10 Jan 2023 1596

General Grup, firma familiei Darie, a fost preluată de familia Bucovală. Motivul care a dus la cesionarea părților sociale

08 Dec 2022 8617

Editorial „Cocălărism” în floare în stațiunea Mamaia. „Eu nu ascult manele, dar la o petrecere merge”

30 Jun 2022 3618

OMD Constanța-Mamaia, în chinuirile facerii. Primăria încasează, dar nu poate justifica impactul colectării taxei de promovare asupra turismului

20 Jun 2022 1863

Costin Răsăuțeanu Activitatea economică nu poate fi condiționată și anulată de o interpretare eronată a unor „minți luminate”

12 May 2022 2824

Intervenție de urgență în Satul de Vacanță! O persoană cu dizabilități, blocată în liftul special al pasarelei pentru pietoni

21 Jul 2020 1946