America vrea discuții cu rușii referitor la loviturile din Siria

 
Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a dat undă verde pentru stabilirea de linii de comunicație între militarii americani și ruși cu scopul de a evita orice incident în Siria, unde Moscova a trimis trupe, a anunțat astăzi Departamentul Apărării al SUA, potrivit AFP.
 
 
„Securitatea piloților coaliției este extrem de importantă pentru noi. Nu trebuie să apară erori de calcul sau de judecată” când cele două forțe evoluează în apropiere, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, într-un briefing de presă.

„Nu vrem să se întâmple vreun accident”, a mai subliniat el.
 
Avioanele coaliției contra grupării Statul Islamic (SI), condusă de Statele Unite, efectuează zilnic misiuni de bombardament în Siria de peste un an.
 
Recent, Rusia a stabilit un cap de pod militar în vestul Siriei, bastion al regimului condus de președintele Bashar Al-Assad, și nu a exclus să efectueze la rândul său lovituri contra SI, potrivit agerpres.ro.
 
Potrivit americanilor, rușii dispun în prezent de 34 de avioane, de vânătoare sau bombardiere, la o bază militară pe care au instalat-o de curând în provincia Latakia.
 
Washingtonul a decis suspendarea oricăror relații de la militar la militar cu rușii după criza ucraineană și anexarea Crimeii, potrivit aceleiași surse.
 
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a decis însă reluarea legăturilor în problema Siriei.

 
În urmă cu aproape două săptămâni, pentru prima dată el a discutat telefonic direct cu omologul său rus, Serghei Șoigu, mai scrie AFP.




Sursa foto: usnews.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 586

Originară din Tulcea Mirela Roznoveanu, la ceas aniversar! Carieră începută la revista „Tomis” și continuată cu succes în America

09 Apr 2024 1142

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 807

Fenomenul El Nino va continua timp de mai multe luni

11 Jan 2024 910

De ce este bine să mâncăm struguri în noaptea de Revelion

29 Dec 2023 3621

Israelul a ridicat nivelul de alertă de călătorie! Statele vizate

04 Dec 2023 845

Firme Constanța Un bărbat din America a pus bazele unei societăți în Ovidiu

18 Nov 2023 788

Născut la Constanța In memoriam Nicholas Georgescu Roegen, savantul care și-a atins apogeul în America

29 Oct 2023 1113

Preşedintele Iohannis i-a transmis un mesaj de condoleanţe omologului american în urma atacului armat din Lewiston

26 Oct 2023 948

Două sportive de la CSM Constanța, medaliate la Campionatul Mondial de Sambo pe Plajă

11 Sep 2023 807

Organizații guvernamentale din 17 țări, atacate de hackerii chinezi

17 Aug 2023 811

Editorial De la „brutărie“, la primărie! România este țara tuturor posibilităților.

23 Jul 2023 1663

Libertatea.ro Cum a ajuns un politician PSD într-o închisoare din California

09 Jun 2023 1542

Klaus Iohannis a ajuns la Constanța!

28 Apr 2023 1373

Preşedintele Klaus Iohannis merge într-o vizită oficială în Brazilia

18 Apr 2023 893