Anca Dragu Impactul eliminării celor 102 taxe din Legea Dragnea este de 1,6 miliarde de lei, dublu faţă de estimarea din proiect

Impactul proiectului de lege care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017 este de 1,6 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, dublu față de estimarea din proiect, a declarat, astăzi, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, citată de Agerpres.
 
"Conform calculelor noastre, impactul este de 1,6 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB", a precizat Anca Dragu, potrivit Agerpres.
Ministrul a spus că suma este dublă față de cea menționată în proiectul de act normativ.
 
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor Publice a menționat că aceste taxe nu au legătură cu Codul Fiscal.
 
"Toate sunt taxe prevăzute în alte acte fiscale. Numai taxa referitoare la cazierul fiscal are legătură cu Codul Fiscal, dar acesta a fost eliminat încă din 2015. Ele (taxele—n.r.) sunt venituri la bugetul general consolidat, dar nu țin de Codul Fiscal, de legislația MFP", a explicat Anca Dragu.
 
Referitor la posibilitatea ca actualele inițiative legislative să fie cuprinse în bugetul de anul viitor, ministrul Finanțelor a spus că aceasta va ține de decizia celor care realizează bugetul pe anul viitor, ce măsuri păstrează, sau ce nu, însă cu siguranță se va ține cont de limita de deficit bugetar.
 
"Nu cred că cineva va aproba un buget cu o depășire a plafonului (de deficit bugetar pentru a nul viitor-n.r.)", a subliniat Anca Dragu.
Propunerea de lege vizează eliminarea mai multor taxe, între care timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerțului, taxe consulare și de cetățenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea pașaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.
Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă a PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaţilor, care este decizională.
 
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil propunerii legislative a PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017, iar marțea viitoare va intra la vot în plen, a anunțat, miercuri, vicepreședintele social-democrat al comisiei, Ciprian Nica.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Discuții la nivel înalt între ASF și Banca Națională a Republicii Moldova

26 Jan 2024 801

LIVE VIDEO+TEXT Conferință de presă la sediul USR Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Nov 2023 936

Fostul premier Nicolae Ciucă, ales președinte al Senatului

13 Jun 2023 1213

Propunere legislativă Modificări în legea privind acordarea alocației de stat pentru copii

04 Dec 2022 1423

Remus Negoi, senator USR Constanța „Proiectul pe care l-am depus prevede ca durata publicității televizate din timpul emisiunilor pentru copii să fie de maximum 12 minute într-o oră”

05 Oct 2022 1120

Oficial al DIICOT, audiat la Comisia pentru drepturile omului în cazul incidentelor cu droguri de la Festivalul Saga

10 Jun 2022 1037

Fostul președinte al Senatului „Voi continua să lupt pentru proiectele pe care le-am început alături de colegii mei în Parlament.“

23 Nov 2021 1180

UPDATE. Anca Dragu, revocată din funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîțu, noul președinte al Senatului (VIDEO)

23 Nov 2021 2983

Șase ani de la tragedia Colectiv. Fotografiile victimelor, expuse în holul Senatului României (video)

02 Nov 2021 1810

Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții USR despre programul de guvernare

25 Oct 2021 3000

Dan Vîlceanu a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Finanțelor. Cine a participat la ceremonie (video)

18 Aug 2021 1969

Conducerea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a fost prezentă la Ziua Marinei Române

16 Aug 2021 3649

S-a publicat legea privind drepturile persoanelor care se vaccinează. Ce prevede pentru cadre militare, soldați, și gradați profesioniști

27 Jul 2021 13686

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1855

Președintele Senatului, Anca Dragu merge în această seară în localitatea Agigea

09 Jul 2021 2827